Comisia Europeană deschide formal procedura de infringement împotriva a 16 state membre, printre care și România, pentru că nu și-au revizuit planurile de management al apei

15 02. 2023
Comisia Europeana2

Celelalte state avertizate sunt Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Grecia, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania.

Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, Directiva-cadru privind apa şi Directiva privind inundaţiile impun statelor membre să îşi actualizeze planurile de gestionare privind bazinele hidrografice şi, respectiv, riscul de inundaţii şi să raporteze o dată la şase ani. Planurile de management al bazinelor hidrografice includ un program de măsuri care sunt esenţiale pentru a asigura o stare bună a tuturor corpurilor de apă, astfel cum se prevede în directivă. Planurile de gestionare a riscului de inundaţii sunt elaborate pe baza hărţilor care prezintă potenţialele consecinţe negative asociate scenariilor de inundaţii.

În ceea ce priveşte România, Comisia Europeană susţine că ţara nu a revizuit, nu a adoptat şi nu a raportat la timp al treilea plan de management al bazinelor hidrografice şi al doilea plan de gestionare a riscului de inundaţii.

Prin urmare, Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere celor 16 state membre, care au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele semnalate. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.