Comisia Europeană este de acord ca Renault să primească un ajutor de stat de 5 miliarde de euro din partea Franței

Economica.net
29 04. 2020
index55_92529100

În data de 24 aprilie, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a anunţat că autorităţile de la Paris analizează un astfel de ajutor.

„Aceste garanţii de împrumut vor ajuta grupul Renault să obţină lichiditatea de care are urgentă nevoie. Renault este un important producător auto european, cu peste 73.000 de angajaţi în Europa. Am cooperat îndeaproape cu Franţa pentru a ne asigura că acest sprijin poate fi introdus cât mai rapid posibil, în linie cu normele UE”, a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager (foto).

În perioade normale, normele europene referitoare la ajutoarele de stat sunt foarte stricte iar Comisia Europeană nu aprobă astfel de ajutoare decât în anumite condiţii. Obiectivul executivului comunitar este să evite subvenţionarea de către statele membre a companiilor care nu sunt viabile în defavoarea altora mai competitive.

Însă după izbucnirea pandemiei de coronavirus, şi a măsurilor de carantină introduse pentru a opri propagarea virusului, sectoare întregi ale economiei au fost paralizate în Uniunea Europeană. În aceste condiţii, Comisia Europeană a decis să fie mai flexibilă cu privire la acordarea de ajutoare de stat pentru ca să nu pună în pericol supravieţuirea companiilor şi a locurilor de muncă asociate.

Constructor de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.