Comisia Europeană ia în calcul suspendarea regulilor privind deficitul bugetar până în 2023 – surse Bloomberg

02 03. 2021
comisia_europeana_567654_68037100

Comisia Europeană ar putea să suspende, până în 2023, limitele cu privire la creşterea deficitului bugetar şi plafonarea nivelul de îndatorare a statelor membre, în condiţiile în care carantina îndelungată şi progresul lent al campaniilor de vaccinare au afectat revenirea economică a regiunii, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, executivul comunitar ar urma să prezinte miercuri noii parametrii pe baza cărora va decide, în luna mai, dacă va prelungi sau nu aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere.

Uniunea Europeană a suspendat, în luna martie a anului trecut, aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.

O nouă prelungire ar fi un nou semnal că economiile UE vor urma o abordare graduală cu privire la eliminarea sprijinului extraordinar oferit de guverne, chiar dacă finanţele publice s-au deteriorat în toate statele membre.

Chiar dacă o decizie oficială cu privire la îngheţarea Pactului nu va fi luată decât peste două luni, oficialii citaţi de Bloomberg susţin că, miercuri, Comisia Europeană ar urma să anunţe că datele disponibile sugerează că regulile din Pactul de stabilitate şi creştere nu ar trebui reintroduse până în 2023. Pentru ca aceste reguli să fie reintroduse ar fi nevoie ca economia UE să revină la nivelul la care era în 2019, iar acest scenariu pare puţin probabil având în vedere că persistă restricţiile pe fondul apariţiei unor noi tulpini de virus şi a progreselor lente în campaniile de vaccinare.

Economia zonei euro s-a contractat cu 6,8% anul trecut iar cele mai recente prognoze ale Comisiei arată spre o creştere de 3,8% în acest an, însă aceste prognoze sunt condiţionate de începerea relaxării măsurilor de izolare spre sfârşitul celui de al doilea trimestru.