Comisia Europeană investighează noul serviciu de streaming muzical al Apple – FT

Economica.net
02 04. 2015
iphone_4s_beats_headphones_wallpapers_34952_1152x864_19764300

Citând surse din apropierea acestui dosar, FT susţine că Executivul comunitar a cerut mai multor case de discuri şi companii de difuzare de muzică în sistem ‘streaming’ să-i furnizeze detalii cu privire la acordurile lor cu Apple, într-un moment în care producătorul telefoanelor Apple se pregăteşte să-şi lanseze propriul serviciu de streaming muzical în vara acestui an.

‘Comisia Europeană este îngrijorată că Apple îşi va utiliza mărimea, relaţiile şi influenţa pentru a convinge casele de discuri să renunţe la rivalii precum Spotify’, care depind de acordurile cu casele de discuri pentru a putea oferi servicii gratuite de muzică finanţate prin publicitate, susţine Financial Times.

Colectarea de informaţii este doar prima etapă în cadrul unei anchete, însă dacă Comisia Europeană va identifica orice nereguli ar putea cere modificarea practicilor comerciale şi ar putea impune amenzi consistente, avertizează FT. Anul trecut, Apple a acceptat să plătească o amendă de 450 milioane de dolari pentru a ajunge la o înţelegere care să-i permită să scape de acuzaţiile că s-a înţeles cu cinci edituri pentru a majora preţul cărţilor electronice, scrie Agerpres.

În 2014, Apple a plătit trei miliarde de dolari pentru a achiziţiona Beats Music, o companie înfiinţată de producătorul muzical Jimmy Iovine şi rapper-ul Dr. Dre, care deţine şi un site de muzică online.