Comisia Europeană investighează tranzacţia din Slovenia dintre MOL şi OMV

Autorităţile de reglementare antitrust din Uniunea Europeană au deschis joi o investigaţie aprofundată privind propusa achiziţionare de către compania energetică ungară MOL a subsidiarei OMV din Slovenia, pe fondul îngrijorărilor că tranzacţia ar putea afecta concurenţa, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 23 iun. 2022, 11:57
Comisia Europeană investighează tranzacţia din Slovenia dintre MOL şi OMV

În 2021, MOL şi compania energetică croată INA, al cărei cel mai important acţionar este MOL, au anunţat că vor achiziţiona OMV Slovenija. Conform acordului, MOL va prelua cele 120 de benzinării, sub brandurile OMV, Eurotruck, Avanti şi Diskont, şi afacerile engros din Slovenia ale companiei austriece.

Luna trecută, MOL a solicitat aprobarea Autorităţii de Reglementare antitrust din Uniunea Europeană pentru acest acord şi nu a oferit concesii pentru a remedia îngrijorările Executivului comunitar după analiza preliminară a tranzacţiei.

Comisia Europeană şi-a exprimat temerea că tranzacţia, în urma căreia vor fuziona al doilea şi al treilea mare furnizor de combustibil din Slovenia ar putea reduce concurenţa.

„Pentru a ne asigura că preţurile combustibililor la pompă nu sunt artificial mărite din cauza lipsei concurenţei, trebuie să supraveghem consolidarea”, a declarat vicepreşedintele CE, Margrethe Vestager.

De asemenea, Executivul comunitar a citat barierele ridicate pentru ca potenţialii rivali să intre pe piaţă. În 28 octombrie, Comisia Europeană va decide dacă va aproba sau va bloca tranzacţia.

Tranzacţia este estimată la 301 milioane de euro.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
JD Vance acuză Danemarca că nu a dedicat resursele necesare pentru Groenlanda
JD Vance acuză Danemarca că nu a dedicat resursele necesare pentru Groenlanda
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a efectuat o vizită la Baza Spațială Pituffik din Groenlanda, vineri, și a pledat pentru necesitatea unui control american asupra insulei, scrie Hotnews....
Codruța Kovesi a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, pentro o presupusă abatere
Codruța Kovesi a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, pentro o presupusă abatere
Parchetul European a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, din cauza unei investigații privind ...
Banca Centrală a Rusiei testează impactul unui scenariu riscant în economie
Banca Centrală a Rusiei testează impactul unui scenariu riscant în economie
Banca Centrală a Rusiei a efectuat teste de stres asupra instituțiilor bancare pentru a evalua impactul unui „scenariu ...
Preşedintele interimar al Universităţii Columbia, Katrina Armstrong a demisionat
Preşedintele interimar al Universităţii Columbia, Katrina Armstrong a demisionat
Preşedintele interimar al Universităţii Columbia, Katrina Armstrong, a demisionat, la o săptămână după ce instituţia ...