Comisia Europeană modifică regulile pentru licitații privind acordarea de subvenții producătorilor de hidrogen, din dorința de a limita implicarea Chinei
China a devenit forţa dominantă în ceea ce priveşte energia fotovoltaică şi vehiculele electrice, şi concurează din ce în ce mai agresiv cu producătorii europeni de capacităţi de producţie a energiei eoliene. Comisia Europeană a început să ia măsuri pentru a limita apariţia unei dependenţe sistemice de Beijing, cu noi reguli, anchete şi posibile tarife vamale suplimentare pentru automobilele electrice importate din China.
Cea de-a doua licitaţie pentru finanţarea investiţiilor în hidrogen susţinută de Banca Europeană a Hidrogenului ar urma să aibă loc în data de 3 decembrie şi vor fi oferite granturi în valoare de până la 1,2 miliarde de euro pentru noi proiecte.
La începutul acestui an, Banca Europeană a Hidrogenului a alocat granturi în valoare de aproape 720 de milioane de euro pentru şapte proiecte de producţie a hidrogenului verde, însă companiile europene şi-au exprimat îngrijorarea că acei câştigătorii se bazează pe componente ieftine produse în China.
Recent, comisarul european pentru Climă a spus că termenii licitaţiilor vor fi modificaţi pentru a da prioritate companiilor locale.
Conform noilor termeni, publicaţi vineri pe pagina Comisiei Europene, proiectele nu pot să aibă componente provenite din China care să depăşească 25% din capacitatea de producţiei a instalaţiilor.
„Capacităţile chineze de producţie reprezintă deja peste 50% din producţia mondială…se consideră că există un risc semnificativ de dependenţă crescută şi ireversibilă a UE de importurile de electrolizoare provenite din China, ceea ce ar putea pune în pericol securitatea aprovizionării UE”, se precizează în documentul Executivului comunitar.
Un raport cu privire la competitivitatea blocului comunitar, elaborat de fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a avertizat că Europa ar putea cunoaşte un declin economic dacă nu pune la punct o politică industrială mai coordonată, nu accelerează procesul de luare a deciziilor şi nu creşte investiţiile pentru a ţine pasul cu rivalii din SUA şi China.