Comisia Europeană nu acţionează suficient de rapid pentru recuperarea fondurilor UE utilizate inadecvat – raport ECA
ECA susţine în raportul dat publicităţii marţi că uneori trece mai mult de un an între sfârşitul măsurilor subvenţionate şi decizia privind recuperarea fondurilor. Alte trei până la cinci luni trec înainte ca fondurile să fie rambursate. În până la 8% din cazuri se renunţă complet la aceste pretenţii, potrivit ECA.
Cu toate acestea, Comisia Europeană dă asigurări că aceste cheltuieli contrare regulilor sunt înregistrate rapid şi precis, menţionează raportul citat de scrie Agerpres.
Circa 4,2% din bugetul UE pe 2022 nu a fost cheltuit în conformitate cu reglementările existente, potrivit datelor oficiale. Cheltuieli neconforme în valoare de 14 miliarde de euro au fost raportate în toate domeniile susţinute cu fonduri UE între 2014 şi 2022.
Recuperarea sumelor de bani accesate într-un mod neconform este un instrument important, de exemplu pentru a preveni noi nereguli, menţionează raportul.
„Recuperarea rapidă a fondurilor UE este un obiectiv care ar trebui urmărit cu cea mai mare vigoare”, a declarat Jorg Kristijan Petrovic, responsabil pentru această chestiune în cadrul ECA. „UE le datorează acest lucru plătitorilor de taxe. Eşecul în a recupera fondurile ar afecta sever încrederea cetăţenilor în UE”, a adăugat el.
Fonduri UE de la bugetul comun al statelor membre sunt disponibile în toate domeniile, de la subvenţii pentru agricultură la plăţi în cadrul politicii de coeziune, pentru a ajuta regiunile sărace să se dezvolte şi să reducă decalajul economic şi social.
Dar numai 20% dintre fonduri sunt cheltuite direct de Comisia Europeană, în timp ce 70% sunt administrate în comun cu statele membre şi 10% de organizaţii internaţionale sau ţări terţe, notează dpa.
În anumite condiţii, cheltuielile neconforme pot fi recuperate în întregime sau parţial de Comisie, de ţările UE sau de organizaţiile care gestionau fondurile.