Comisia Europeană, preocupată de activitatea supervizorului german al băncilor
Conform sursei citate, CE şi Autoritatea Bancară Europeană (EBA) analizează dacă organismul de reglementare din Germania limitează sumele de bani care pot fi transferate de la sucursalele din această ţară către băncile mamă de peste hotare.
Handelsblatt scrie că supervizorul german, BaFin, ar dori astfel să evite ca o bancă ce intră în aria de supraveghere germană să întâmpine probleme dacă banca mamă începe să se clatine.
Stefaan De Rynck, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru piaţa internă, Michel Barnier, a declarat joi, la Bruxelles, că CE analizează chestiunea, apreciind că „este o situaţie de care suntem preocupaţi”.
Purtătorul de cuvânt a spus că chestiunea „ar trebui să fie soluţionată în primă instanţă prin cooperarea între supervizorii naţionali”, adăugând că există ‘o obligaţie pentru supervizorii naţionali în acest sens”.
„Dacă acest lucru se va întâmpla, EBA poate avea un rol”, acela de a media, a precizat Stefaan De Rynck. Purtătorul de cuvânt al lui Michel Barnier a catalogat mişcarea liberă de capital drept „fundamentală” pentru ‘menţinerea integrităţii pieţei unice’ în Europa.
Chestiunea ar fi fost ridicată la EBA de Banca d’Italia, banca centrală italiană, mai precizează Handelsblatt, care citează surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.