Comisia Europeană prezintă un plan pentru ridicarea graduală a restricţiilor – criza Coronavirus

Comisia Europeană va prezenta miercuri o strategie de ieşire din perioada de izolare impusă pentru limitarea propagării noului coronavirus, astfel încât statele membre ale Uniunii Europene să ridice gradual restricţiile impuse şi să-şi reia activitatea în mod normal, informează dpa citat de Agerpres.
Economica.net - mie, 15 apr. 2020, 06:25
Comisia Europeană prezintă un plan pentru ridicarea graduală a restricţiilor - criza Coronavirus

Orientările Comisiei Europene, care nu vor fi obligatorii pentru ţările membre, ar fi trebuit să fie prezentate săptămâna trecută, dar unele state UE s-au temut că Bruxellesul ar fi putut trimite astfel un semnal că restricţiile pot fi deja relaxate.

Planul, care va fi prezentat de către preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, va propune criterii comune pentru înlăturarea treptată a restricţiilor introduse în cea mai mare parte a Europei. Totuşi, va reveni fiecărui stat membru să decidă cum şi când va adopta măsurile respective.

Detalii ale strategiei Comisiei au apărut deja în presă. Un element esenţial este adoptarea unor paşi mici, controlaţi strict, în următoarele luni, potrivit unui draft al strategiei. Două condiţii vor trebui să fie îndeplinite: o scădere notabilă a răspândirii virusului şi un număr suficient de paturi de spital şi locuri în unităţile de terapie intensivă.

Unele ţări membre, printre care Austria, Spania, Danemarca şi Cehia, au început deja să ridice unele restricţii.

În acelaşi timp, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că măsurile actuale din ţara sa vor rămâne în vigoare până la 11 mai, iar cancelarul german Angela Merkel va discuta miercuri cu reprezentanţii landurilor despre paşii de urmat.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...