Comisia Europeană propune ca, din 2030, toate clădirile noi să aibă zero emisii

21 12. 2021
eficienta_energet_10533800

Aceste clădiri trebuie să consume puţină energie, să fie alimentate cu surse regenerabile şi să nu genereze emisii de carbon la faţa locului din combustibili fosili. Noua propunere mai prevede ca toate clădirile existente să fie transformate în clădiri cu emisii zero până în 2050.

De asemenea, statele membre vor impune ca în clădirile cu emisii zero să fie instalate dispozitive de măsurare şi control pentru monitorizarea şi reglarea calităţii aerului din interior. În clădirile existente, instalarea unor astfel de dispozitive va fi cerută acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic şi economic, în cazul renovărilor majore. Standardul nZEB (nearly zero energy building – clădire cu un consum aproape zero de energie), care în acest an a devenit obligatoriu în toată Uniunea Europeană, inclusiv în România, rămâne în vigoare pentru clădirile noi până la aplicarea standardului zero-emisii, se menţionează în textul propunerii de directivă, publicat recent de Comisia Europeană.

„Eficienţa energetică devine din ce în ce mai importantă. Dacă ne pregătim de acum, vom atinge ţintele din 2030 nu doar pentru eficienţă energetică, ci şi în ceea ce priveşte reducerea emisiilor. Trebuie să ne uităm cu foarte mare atenţie la ce se întâmplă la nivel european, să înţelegem ce înseamnă Directiva privind eficienţa energetică, cum o transpunem mai bine pentru România, dar şi alte directive care au legătură cu eficienţa energetică”, a declarat Mădălin Apostol, Senior Manager, Proiecte speciale, OMV Petrom, într-o dezbatere organizată prin proiectul România Eficientă.

„Standardele pentru 2030 deja se anunţă şi mai severe, şi mai ambiţioase. Prin noua variantă a Directivei privind performanţa energetică a clădirilor, în 2030 devine obligatoriu standardul zero-emission buildings. În 2010, a fost anunţat standardul nZEB şi atunci nimeni nu i-a acordat atenţie. În România începuse să se discute public despre nZEB abia cu câteva luni înainte să devină obligatoriu şi toată lumea a fost luată prin surprindere. Acum suntem avizaţi şi ştim că trebuie să creştem foarte mult rata de renovări aprofundate, să ştim că prin lege toate clădirile noi deja sunt la alte standarde. Şcolile, spitalele, clădirile din zona publică necesită atenţie specială”, a declarat Radu Dudău, director Energy Policy Group (EPG) şi coordonator al proiectului România Eficientă.

România Eficientă a început în vara acestui an lucrările de renovare aprofundată la standard nZEB la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploieşti, investiţia, în valoare de circa un milion de euro, fiind finanţată de către OMV Petrom, sponsorul oficial al proiectului România Eficientă. Este primul proiect de renovare la standarde nZEB din fonduri private la nivel naţional.

„Am demarat cu un proiect pilot la Liceul Energetic Tehnologic Elie Radu din Ploieşti, o clădire unde pentru prima dată, cu finanţare privată, realizăm la standarde nZEB o renovare majoră, cu tehnologii noi. Nu doar că vom avea o performanţă energetică net superioară a clădirii, dar vom atinge şi acei indicatori foarte importanţi: calitatea aerului interior, un iluminat de performanţă ridicată care contează extrem de mult în starea de bine şi performanţa şcolară a elevilor. Este un proiect pe care vrem să îl replicăm”, a mai declarat Radu Dudău, director EPG.

În acest proiect de renovare s-au alăturat Grupul Electrica, prin compania Electrica Furnizare, ce asigură instalaţiile solare fotovoltaice şi termice pentru clădirea şcolară supusă reabilitării energetice, şi Signify, care contribuie cu un sistem de iluminat ultramodern.

„Astfel de investiţii sunt importante şi prin prisma rapoartelor de mediu care sunt tot mai îngrijorătoare, iar, în acest sens, este esenţial schimbul continuu de experienţă între statele care au aderat la Green Deal şi care s-au angajat la aşezarea propriilor economii pe o traiectorie durabilă. Transparentizarea şi creşterea performanţelor de mediu, sociale şi de guvernanţă reprezintă obiective clare ale Grupului Electrica şi, în mod evident, în 2022 vom continua în aceeaşi direcţie, pentru că este responsabilitatea celei mai mari companii de electricitate să pună umărul la construirea unei societăţi durabile. Cred că proiectul România Eficientă are un potenţial extraordinar şi cu siguranţă dorim să ne implicăm din ce în ce mai mult”, a declarat, la rândul său, Corina Popescu, CEO Electrica.

România Eficientă este un proiect privat, de interes public naţional, derulat de Energy Policy Group (EPG), în parteneriat şi cu finanţarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 şi constă în derularea unui program naţional de promovare a eficienţei energetice. România Eficientă îşi propune să sprijine atingerea ţintelor României pentru 2030 în privinţa reducerii emisiilor de carbon şi a creşterii eficienţei energetice, atât prin campanii de informare şi educare, cât şi prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în şcoli publice din diferite regiuni ale ţării.