Comisia Europeană propune eliminarea trecerii la ora de iarnă

Comisia Europeană va propune vineri renunţarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă, în urma unei consultări la care au participat câteva milioane de cetăţeni europeni, a declarat vineri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, informează AFP.
Economica.net - vin, 31 aug. 2018, 07:50
Comisia Europeană propune eliminarea trecerii la ora de iarnă

„Oamenii doresc acest lucru şi o vom face”, a spus Jean-Claude Juncker într-un interviu acordat postului german de televiziune ZDF. „Acest lucru va fi decis astăzi” în cadrul executivului european, a spus Juncker, adăugând că ideea este să se rămână permanent la ora de vară.

Propunerea Comisiei are nevoie de aprobarea statelor membre UE şi a Parlamentului European.

Aproximativ 4,6 milioane de persoane au luat parte la cel mai mare sondaj online derulat în istoria UE în perioada 4 iulie-16 august, iar trei milioane dintre respondenţi au fost din Germania. Potrivit unor surse europene, 80% din respondenţi s-au declarat în favoarea renunţării la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă. Oficial, Comisia Europeană ar fi trebuit să prezinte joi rezultatele sondajului şi nu a dorit să comenteze în avans.

Sondajul vine ca urmare a unei rezoluţii adoptate de Parlamentul European în februarie, în care s-a cerut reevaluarea regimului schimbării orei precum şi în urma solicitărilor cetăţenilor şi a câtorva state membre.

Cei care se opun trecerii la ora de vară susţin că această practică nu a generat rezultatele promise. Comisia Europeană a descoperit că economiile de energie produse de trecerea la ora de vară sunt mici. În schimb, mulţi cetăţeni din cele 28 de state se membre se plâng de efectele negative ale trecerii la ora de vară asupra bioritmului lor, inclusiv tulburări de somn, nervozitate şi lipsa concentrării.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă clinică privată se deschide în Bucureşti
O nouă clinică privată se deschide în Bucureşti
În următoarele săptămâni va fi inaugurată clinica multidisciplinară Renew Institute în Bucureşti, cu specialiști în fizioterapie, osteopatie, nutriție, terapie ocupațională, logopedie.......
„Bursa de stat” din România – Peste 50% din piaţa de capital din România este generată de companiile de stat, spune secretarul de stat Mihai Precup
„Bursa de stat” din România – Peste 50% din piaţa de capital din România este generată de companiile ...
Sectoarele de activitate trebuie să aibă o mai mare reprezentativitate în cadrul Bursei de Valori Bucureşti, pentru că, ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: CNIR a preluat contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: CNIR a preluat contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță luni preluarea contractului pentru construirea lotului Chiribiș ...
TVA la bateriile pentru fotovoltaice: Ca să fie 9% și nu 19%, Finanțele trebuie să modifice o circulară, spun consultanții fiscali
TVA la bateriile pentru fotovoltaice: Ca să fie 9% și nu 19%, Finanțele trebuie să modifice o circulară, spun consultanții ...
Ministerul Finanțelor a trimis o circulară potrivit căreia bateriile de stocare pentru alte sisteme fotovoltaice decât ...