Comisia Europeană propune un nou proiect de buget al UE pe 2015

Economica.net
28 11. 2014
uniunea_europeana_69564700_53623800

Noua propunere a Bruxellesului prevede 145,2 miliarde de euro în angajamente şi 141,3 miliarde euro în credite de plată, în scădere faţă de primele solicitări ale executivului UE, care atingeau 142,2 miliarde euro.

Acest proiect ‘ţine cont de poziţiile Parlamentului European şi Consiliului şi constituie un punct de plecare solid pentru reluarea negocierilor’ între instituţiile UE, a comentat comisarul european pentru buget, Kristalina Gheorghieva.

Consiliul şi Parlamentul European urmează să-şi reia marţi negocierile pentru a încerca să finalizeze proiectul de buget pe 2015 şi ajustările la bugetul pentru 2014 pentru a încerca lichidarea unei părţi a datoriilor acumulate de UE, de circa 30 de miliarde de euro.

Legislativul comunitar trebuie să-şi dea acordul pentru buget în următoarea sa sesiune plenară, care va avea loc între 15 şi 18 decembrie. Cele două părţi au fost în dezacord la 18 noiembrie, atât asupra proiectului de buget pe 2015, cât şi a rectificării bugetului pe 2014.

Deputaţii europeni solicită ca circa 5 miliarde de euro, suma amenzilor percepute în 2014, să fie consacrate acoperirii facturilor neplătite, în timp ce statele ar vrea ca numai 2 miliarde euro din această sumă să fie utilizate în scopul respectiv.

Discuţiile vor fi reluate asupra unei propuneri de compromis a Comisiei de 3,8 miliarde de euro la acest capitol, a indicat o sursă europeană.