Iniţiativa se doreşte a fi un efort de transparenţă după scandalurile în care sunt implicaţi fostul preşedinte al CE, José Manuel Barroso, şi fostul comisar european şi vicepreşedintă a CE, Neelie Kroes.
Barroso este criticat pentru decizia sa de a se angaja la banca americană Goldman Sachs, iar despre Neelie Kroes s-a aflat săptămâna trecută că a condus o societate offshore cu sediul în Bahamas chiar în perioada mandatului ei în executivul comunitar.
‘Cetăţenii au dreptul să ştie cine încearcă să influenţeze procesul legislativ în UE. Propunem o regulă simplă: nicio întâlnire cu decidenţii fără înregistrare prealabilă. Cu ajutorul registrului, publicul va vedea cine face lobby, pe cine reprezintă aceşti lobişti şi cât cheltuie ei’, a explicat la o conferinţă de presă vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, el susţinând că registrul obligatoriu ‘va deschide ferestrele tuturor instituţiilor europene la Bruxelles, Strasbourg şi Luxemburg’.
Regula înregistrării lobiştilor se aplică deja în cazul Comisiei Europene, iar această instituţie doreşte acum să o extindă şi la celelalte două instituţii de bază ale UE, respectiv Parlamentul European şi Consiliul European.
La ora actuală, orice reprezentant al unui grup de interese care doreşte să se întâlnească cu un comisar, cu un membru al cabinetului său ori cu un director general trebuie mai întâi să se înregistreze în registrul de transparenţă al Comisiei, regulă devenită obligatorie după ce Comisia condusă de Jean-Claude Juncker şi-a preluat mandatul în anul 2014, în prezent numărul înregistrărilor în acest registru fiind de 9.932.
Mai mult de jumătate din aceste înregistrări reprezintă sindicate şi alte grupuri profesionale, iar aproximativ un sfert sunt organizaţii non-guvernamentale. Se mai regăsesc în registru cabinete de consultanţă sau de avocatură, grupuri de reflecţie şi de cercetare, precum şi organizaţii religioase şi organisme ce reprezintă autorităţi locale şi regionale.
Comisia propune în cazul Parlamentului European înregistrarea obligatorie mai ales a lobiştilor care doresc să se întâlnească cu eurodeputaţi, cu secretarul general, directorii generali şi secretarii generali ai grupurilor politice.
În cazul Consiliului European, obligativitatea înregistrării în registru ar urma să se aplice pentru întâlnirile cu secretarul general şi cu directorii generali, precum şi cu ambasadorii ţării care asigură preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi succesorii lor imediaţi.
Această propunere mai trebuie discutată de Comisie şi cu aceste două instituţii comunitare.