Comisia Europeană: România nu îndeplineşte niciunul dintre cele 4 criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro

Legislaţia din România nu este compatibilă în întregime cu tratatul, conform raportului care cuprinde evaluarea sa cu privire la progresele făcute de statele membre din afara zonei euro în direcţia adoptării monedei europene.

Potrivit CE, România nu îndeplineşte criteriile legate de stabilitatea preţurilor. Rata medie a inflaţiei în România în ultimele 12 luni, până în martie 2020, a fost de 3,7%, mult peste valoarea de referinţă de 1,8%, şi se estimează că va rămâne şi în lunile următoare mult peste valoarea de referinţă, apreciază Executivul comunitar.

Rata medie anuală a inflaţiei în România a accelerat la 4,1% în 2018 şi a rămas relativ ridicată în 2019, la un nivel mediu de 3,9%, sprijinită de cererea robustă din partea consumatorilor. În septembrie 2018 a atins un vârf de 4,7%, în urma atenuării efectului reducerii TVA şi al majorării preţului ţiţeiului pe plan global, se arată în raport.

La finalul lui 2018, rata anuală a inflaţiei s-a diminuat la 3%, inclusiv în urma scăderii semnificative a preţului ţiţeiului pe plan global în trimestrul patru din 2018. După o creştere la 4,4% în aprilie 2019, s-a diminuat la 3,2% până în octombrie 2019, dar a urcat din nou la 4% în decembrie 2019. În primele trei luni din acest an inflaţia s-a atenuat, ajungând la 2,7% în martie 2020.

Conform previziunilor de primăvară ale Comisiei Europene, rata anuală medie a inflaţiei în România ar urma să scadă la 2,5% în 2020 şi să ajungă la 3,1% în 2021. Nivelul relativ scăzut al preţurilor în România (aproximativ 50% din media zonei euro în 2018) sugerează un potenţial semnificativ pentru convergenţa nivelului preţurilor pe termen lung, apreciază Executivul comunitar.

De asemenea, se arată în raportul CE, România nu îndeplineşte criteriul legat de soliditatea finanţelor publice. Ca o consecinţă a încălcării plafonului de deficit în 2019, Consiliul a deschis procedura de deficit excesiv pentru România în 4 aprilie 2020, indicând 2022 ca termen limită pentru corectarea deficitului excesiv.

Din iunie 2017, România a fost inclusă consecutiv în Procedura de deviere semnificativă de la regula fiscală privind deficitul bugetar structural, dar nu a adoptat acţiuni efective. Prin urmare, deficitul general guvernamental ca procent din PIB a crescut de la 2,9% în 2018 la 4,3% în 2019, în urma majorării cheltuielilor şi a redresării cheltuielilor de capital, de la nivelul record scăzut din anii precedenţi.

Conform previziunilor de primăvară ale Comisiei Europene, deficitul general guvernamental va creşte până la 9,2% din PIB în 2020 şi la aproximativ 11,4% din PIB în 2021, în ipoteza menţinerii politicilor actuale.

Tendinţa expansionistă determinată în principal de majorările de pensii urmează să fie consolidată de impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19). Nivelul datoriei publice ca procent din PIB ar urma să crească de la 35,2% în 2019 la aproximativ 46,2% în 2020 şi 54,7% în 2021. În pofida cadrului legislativ adecvat, implementarea cadrului fiscal în România a fost în general slabă, şi nu s-a îmbunătăţit de la precedentul raport, deoarece autorităţile şi-au continua practicile de derogare de la reglementările fiscale naţionale, făcându-le ineficiente, avertizează Executivul comunitar.

România nu îndeplineşte nici criteriul legat de cursul de schimb. Leul românesc nu participă la Mecanismul cursului de schimb (ERM II). România operează un regim de curs de schimb flotant, care permite intervenţiile BNR pe piaţa valutară. În 2018, cursul de schimb leu/euro era în medie de 4,65 lei/euro. După o depreciere de aproximativ 1% faţă de euro, în perioada ianuarie-mai 2019, leul a avut un scurt episod de apreciere moderată în vara lui 2019 dar tendinţa de depreciere s-a reluat moderat după octombrie 2019. Pe fondul pandemiei, leul s-a depreciat faţă de euro cu aproximativ 1,1% de la mijlocul lunii februarie până la finalul lunii martie 2020.

De asemenea, se arată în raportul CE, România nu îndeplineşte criteriul legat de convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung. În România, în cele 12 luni care au precedat luna martie 2020, rata medie a dobânzii pe termen lung a fost de 4,4%, peste valoarea de referinţă de 2,9%.

Ratelor dobânzilor pe termen lung au crescut gradual, de la aproximativ 4,5% în aprilie 2018 la 5,1% în iulie 2018. După ce s-a menţinut stabilă la aproximativ 4,8% în medie între august 2018 şi mai 2019, ratelor dobânzilor pe termen lung au început să scadă şi au ajuns la 4,3% în noiembrie 2019. Declinul reflectă măsurile de relaxare a politicii monetare de către băncile centrale, care au diminuat randamentele pe termen lung.

Pe fondul intensificării crizei provocate de pandemie, ratelor dobânzilor pe termen lung au crescut la 4,6% în martie 2020, când spreadul faţă de bondurile germane a atins 510 puncte de bază.

Balanţa externe a României s-a deteriorat şi mai mult, de la -1,6% din PIB în 2017, la minus 3,2% din PIB în 2018 şi la minus 3,3% din PIB în 2019, cea mai rea situaţie în rândul ţărilor analizate în raportul Comisiei Europene. În timp ce contul de capital a rămas pe excedent, deteriorarea poziţiei externea fost generată de înrăutăţirea deficitului de cont curent, care s-a majorat de la-4,4% din PIB în 2018 la -4,6% din PIB în 2019.

Impredictibilitatea persistentă a reglementărilor a fost unul din principalii factori care au afectat negativ mediul de afaceri în ultimii ani. Sectorul financiar din România este bine integrat în sectorul financiar al UE, în special prin nivelul ridicat al acţionariatului străin în sistemul bancar al ţării.

Raportul de convergenţă al Comisiei Europene se referă la cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia.

Rapoartele de convergenţă trebuie întocmite o dată la doi ani, independent de aderările posibile la zona euro aflate în curs.

Aderarea la zona euro este un proces deschis, care se bazează pe anumite norme. Raportul se bazează pe criteriile de convergenţă, denumite uneori şi „criteriile de la Maastricht”, care sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Printre aceste criterii de convergenţă se numără stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung. Se analizează, de asemenea, compatibilitatea legislaţiei naţionale cu normele uniunii economice şi monetare.

Potrivit concluziilor raportului, Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la finanţele publice, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung.

Niciunul dintre statele membre menţionate nu îndeplineşte criteriul privind stabilitatea cursului de schimb, deoarece niciunul nu este membru al mecanismului cursului de schimb (ERM II): este nevoie de cel puţin doi ani de participare la mecanism, fără tensiuni grave, înainte de a adera la zona euro. Astfel, Croaţia şi Suedia îndeplinesc toate criteriile de convergenţă economică, în schimb nu îndeplinesc criteriul privind cursul de schimb din motivul enunţat anterior.

Pe lângă evaluarea condiţiilor formale pentru aderarea la zona euro, raportul constată că legislaţia naţională din fiecare dintre statele membre enumerate, cu excepţia Croaţiei, nu este pe deplin compatibilă cu normele uniunii economice şi monetare.

Totodată, Comisia a analizat şi factorii suplimentari menţionaţi în tratat, care ar trebui luaţi în considerare la evaluarea caracterului durabil al convergenţei. În urma acestei analize a reieşit că statele membre din afara zonei euro sunt în genere bine integrate economic şi financiar în UE. Cu toate acestea, unele dintre ele se confruntă în continuare cu vulnerabilităţi macroeconomice şi/sau se lovesc de probleme legate de mediul lor de afaceri şi de cadrul instituţional.

Pe baza raportului de convergenţă, Comisia înaintează o propunere Consiliului ECOFIN, care – în urma consultării Parlamentului European şi a discuţiilor purtate cu şefii de stat şi de guverne – decide dacă ţara respectivă îndeplineşte condiţiile necesare şi dacă poate adopta moneda euro. Dacă decizia este favorabilă, Consiliul ECOFIN face demersurile juridice necesare şi, pe baza unei propuneri din partea Comisiei şi după consultarea BCE, adoptă cursul de schimb la care va fi înlocuită moneda naţională cu moneda euro şi care va rămâne stabilit în mod irevocabil.

Impactul pandemiei provocate de coronavirus asupra rezultatelor raportului a fost limitat, întrucât majoritatea datelor istorice utilizate în raport se referă la perioada de dinainte de izbucnirea crizei, aşa cum se prevede în metodologia strict definită în tratat. Comisia a furnizat tuturor statelor membre o evaluare iniţială a implicaţiilor pandemiei în previziunile sale economice din primăvara anului 2020 şi propunerea sa ulterioară de recomandări specifice pentru fiecare ţară, ambele contribuind la elementele din acest raport care au permis conturarea unei perspective de viitor.

„Raportul de convergenţă de astăzi arată progrese încurajatoare înregistrate de unele ţări, deşi rămân încă mai multe etape de parcurs înainte ca aceste state să poată adera la zona euro. Ca întotdeauna, Comisia este gata să sprijine aceste state membre. O etapă preliminară importantă din acest parcurs este aderarea la MCS II, ceea ce Croaţia şi Bulgaria se pregătesc în prezent să facă. Salutăm eforturile ambelor ţări în această direcţie”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv pentru o economie în serviciul cetăţenilor.

La rândul său, Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a subliniat că, în ultimele luni, Comisia s-a concentrat pe combaterea discrepanţelor economice din interiorul zonei euro şi, la nivel mai general, de pe piaţa unică – un efect al caracterului inegal al recesiunii provocate de coronavirus.

„Analizăm astăzi gradul de convergenţă a şapte state membre în direcţia dobândirii statutului de membru al zonei euro. Este în mod inevitabil un proces riguros, deoarece o zonă euro extinsă trebuie să fie şi o zonă euro mai puternică. Este în continuare important ca ţările respective să depună eforturi şi pentru a asigura o convergenţă reală în direcţia unor niveluri mai ridicate de productivitate şi prosperitate – nu în ultimul rând prin reformele şi investiţiile orientate către viitor pe care dorim să le sprijinim prin instrumentul Next Generation EU”, a adăugat el.