Comisia Europeană solicită mai multe informații companiilor Orange și Masmovil privind fuziunea operațiunilor lor din Spania, din cauza temerilor privind concurența

28 07. 2023
Orange-Masmovil

Executivul comunitar nu a oferit amănunte cu privire la motivele deciziei sale, însă o sursă din apropierea acestui dosar a dezvăluit că Bruxelles-ul vrea mai multe detalii cu privire la posibilitatea vânzării anumitor active Orange din Spania, care ar putea să îi reducă îngrijorările cu privire la competiţie. De asemenea, organismele de reglementare vor să afle şi detalii cu privire la cine ar fi potenţialii cumpărători ai acelor active.

O posibilă opţiune pentru Orange este vânzarea unei părţi din reţeaua sa fixă şi a unor active de spectrum, susţin sursele citate de Bloomberg, adăugând că cel mai probabil candidat pentru preluarea acestor active este firma Avatel Telecom. Este posibil însă să există şi alţi jucători interesaţi de aceste active, cum este operatorul românesc Digi, firma Adamo Telecom sau operatorul Finetwork.

Organismele de reglementare a concurenţei din UE au deschis o investigaţie amănunţită în luna aprilie cu privire la intenţia Orange de a prelua Masmovil, avertizând că fuziunea celor două firme ar duce la diminuarea numărului de operatori de reţea din Spania şi de asemenea noua firmă ar fi stimulată să restrângă accesul operatorilor virtuali la reţeaua lor.

Debutul investigaţiei a fost urmat în luna iunie de o aşa-numită „comunicare privind obiecţiile”, în care Comisia Europeană a catalogat posibilele motive pentru care ar putea vota împotriva unei fuziuni între al doilea şi al patrulea operator de telefonie mobilă din Spania.

Comisia Europeană are drept termen limită data de 4 septembrie 2023 pentru a veni cu o decizie finală, dar este posibil ca acest calendar să sufere modificări.

Spania este una dintre pieţele europene de telecomunicaţii cele mai competitive, cu o abundenţă de jucători de tip low-cost care stimulează o cursă de reducere a preţurilor. Potrivit legislaţiei din Spania, marii operatori trebuie să îşi pună la dispoziţie reţelele lor la un preţ reglementat, astfel că noii intraţi pot să îşi facă un loc în partea de jos a pieţei. În consecinţă, marii jucători precum Telefonica sau Orange au văzut cum veniturilor lor scad în timp ce noii intraţi au câştigat constant cote de piaţă în ultimii ani. De exemplu, Masmovil a crescut cu 17% în 2022 în timp ce operatorul român Digi, care utilizează reţeaua Telefonica, a crescut cu 38% în aceeaşi perioadă.