Comisia Europeană va anunța în această săptămână ieșirea UE din Tratatul privind Carta Energiei
Mai multe surse din apropierea acestui dosar au dezvăluit pentru Bloomberg că Executivul comunitar îşi va anunţa decizia de retragere iminentă a întregului bloc comunitar din Tratatul privind Carta Energiei, ca urmare a îngrijorărilor exprimate de statele membre. Aceste state au susţinut că Tratatul poate fi utilizat de companiile energetice împotriva guvernelor pentru a încetini tranziţia verde.
Comisia Europeană, Executivul comunitar, a susţinut anterior că o versiune modernizată a Tratatului ar fi pus capăt disputelor între statele membre precum şi scurtarea clauzei privind încetarea de drept a efectelor juridice (sunset clause), care protejează investiţiile.
„Rămânerea ca parte contractantă a actualului Tratat nemodernizat nu este o opţiune pentru UE, statele membre şi Euratom. Aşa cum stau lucrurile acum, Tratatul nu este în linie cu politica de investiţii şi legislaţia UE precum şi cu obiectivele energetice şi climatice ale UE”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.
În vigoare din 1998, Tratatul privind Carta Energiei, care numără peste 50 de semnatari, inclusiv Uniunea Europeană, permite investitorilor să dea în judecată guvernele pentru politici care le pun în pericol investiţiile lor în sectorul energetic. Însă în ultimii ani prevederile acestui tratat au fost utilizate de companiile din sectorul combustibililor fosili şi cele din domeniul energiilor regenerabile pentru a da în judecată guvernele pentru modificările aduse cadrului de reglementare care pun în pericol randamentele companiilor de pe urma anumitor investiţii.
Italia s-a retras din acelaşi tratat încă din 2015 iar Franţa, Ţările de Jos, Polonia, Spania şi Belgia au presat blocul comunitar să iasă, ca un întreg, din Tratatul privind Carta Energiei.
O ieşire a Uniunii Europene din Tratatul privind Carta Energiei ar necesita sprijinul a cel puţin 15 state membre precum şi cel al Parlamentului European, care şi-a exprimat deja susţinerea faţă de această idee. Chiar dacă ţările semnatare se retrag, există o „clauză de caducitate” care face ca Tratatul privind Carta Energiei să protejeze actualele investiţii în combustibili fosili timp de 20 de ani.