Comisia Europeană va anunța miercuri următorii pași în privința achiziției comune de gaze naturale de către statele UE
„Mâine, vom anunţa următorii paşi în ceea ce priveşte achiziţiile comune de gaze şi diversificarea surselor noastre de aprovizionare cu gaze dincolo de Rusia, astfel încât să existe un spaţiu de manevră mai redus pentru ca Rusia să manipuleze pieţele noastre”, a declarat Kadri Simson la o conferinţă de presă.
De asemenea, Executivul comunitar pregăteşte şi o propunere pentru a prelungi, dincolo de iarna care va veni, o ţintă voluntară pentru ţările UE, ca să îşi reducă consumul de gaze cu 15% în perioada lunilor de iarnă, a mai spus Kadri Simson. Uniunea Europeană a introdus această ţintă anul trecut, în încercarea de a evita o criză în aprovizionarea cu energie şi a calma creşterea preţurilor la gaze.
Achiziţiile comune de gaze sunt un nou instrument pe care blocul comunitar îl va folosi pentru a limita creşterea costurilor cu energia, declanşată de întreruperea livrărilor ruseşti, după invadarea Ucrainei. Chiar dacă în prezent preţurile de referinţă la gaze sunt cu mult sub valorile record atinse în luna august a anului trecut, ele alimentează totuşi inflaţia şi reduc competitivitatea companiilor europene în cursa cu rivalii din SUA şi China.
Săptămâna trecută, vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, declara că blocul comunitar intenţionează să facă, în luna aprilie, primii paşi pe piaţa globală a gazelor naturale sub forma unui grup de cumpărători, în încercarea de a coborî preţurile la energie. După ce licitaţia va fi lansată în luna aprilie, UE se aşteaptă ca primele contracte cu furnizorii din SUA, Orientul Mijlociu şi Africa să fie semnate undeva în jurul lunii iunie.
Sursa foto: Flickr