Comisia Europeană va verifica în următoarele două săptămâni acuzaţiile aduse împotriva Google în ancheta anti-monopol

Comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, a anunţat joi că se va întâlni în următoarele două săptămâni cu reclamanţii din cadrul anchetei privitoare la gigantul american Google, pentru a decide următoarele etape ale investigaţiei, transmite AFP.
Economica.net - joi, 11 dec. 2014, 15:15
Comisia Europeană va verifica în următoarele două săptămâni acuzaţiile aduse împotriva Google în ancheta anti-monopol

Într-o conferinţă de presă, Vestager a indicat că a trimis chestionare companiilor din domeniul serviciilor specializate de căutare pe internet „pentru a obţine informaţii noi”, întrucât datele disponibile datau de la finalul anului trecut.

„Or, este important de verificat dacă informaţiile mai sunt valabile”, a spus ea.

Comisia Europeană a deschis o anchetă în noiembrie 2010 împotriva Google pentru abuz de poziţie dominantă. Gigantul american este acuzat în special că afişează pe paginile sale propriile servicii specializate, în detrimentul motoarelor de căutare concurente, de exemplu comparatorul de preţuri Kelkoo sau site-ul de turism Expedia.

La 27 noiembrie, Parlamentul European a adoptat cu o largă majoritate o rezoluţie simbolică prin care solicită dezmembrarea Google.

În rezoluţie, Parlamentul European a cerut statelor membre şi Comisiei Europene „să elimine barierele care împiedică dezvoltarea pieţei unice digitale”. Eurodeputaţii au mai subliniat „nevoia de a preveni abuzul de poziţie dominantă din partea companiilor online, prin aplicarea regulilor UE privind competiţia şi prin deconectarea motoarelor de căutare de la alte servicii comerciale”.

Eurodeputaţii au mai cerut „Comisiei Europene să ia în considerare propuneri în vederea separării motoarelor de căutare de alte servicii comerciale”.

Având în vedere rolul motoarelor de căutare pe internet în „comercializarea exploatării secundare a informaţiilor obţinute” şi nevoia de a aplica regulile UE privind competiţia, eurodeputaţii au solicitat Comisiei „să aibă în vedere propuneri pentru deconectarea motoarelor de alte servicii comerciale”, pe termen lung.

Te-ar mai putea interesa și
UNPR cere Guvernului, alături de patronatele din turism, să păstreze voucherele de vacanță
UNPR cere Guvernului, alături de patronatele din turism, să păstreze voucherele de vacanță
Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) susţine demersul patronatelor din turism solicitând să nu se elimine voucherele de vacanţă, deoarece ar avea consecinţe catastrofale pentru......
Dezastru pe piața auto europeană, producătorii și componentiștii închid o multitudine de fabrici
Dezastru pe piața auto europeană, producătorii și componentiștii închid o multitudine de fabrici
Companiile de automobile prezente pe piața auto din Europa au anunțat închideri de fabrici și disponibilizări mari în ...
“Patriotismul economic”, noul concept al Guvernului Ciolacu. Ce înseamnă și ce ar urma să se întâmple
“Patriotismul economic”, noul concept al Guvernului Ciolacu. Ce înseamnă și ce ar urma să se întâmple
Programul de  guvernare al noului Exevutiv Ciolacu, publicat și în Monitorul Oficial, are și o prevedere despre care ...
Vreme de stat în casă de Crăciun în București. Va ploua însemnat cantitativ în următoarele două zile
Vreme de stat în casă de Crăciun în București. Va ploua însemnat cantitativ în următoarele două zile
Vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ în Bucureşti, în următoarele două zile, iar vântul va avea ...