Comisia Europeană vrea ca europenii să consume anul acesta cu 5% mai puţină energie

Comisia Europeană vrea ca europenii să consume anul acesta cu 5% mai puţine gaze şi petrol, conform planului prezentat miercuri de Executivul comunitar pentru a realiza ruperea rapidă a Uniunii Europene de combustibilii fosili din Rusia, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mie, 18 mai 2022, 16:03
Comisia Europeană vrea ca europenii să consume anul acesta cu 5% mai puţină energie

Obiectivul Comisiei este acela de a economisi astfel circa 13 miliarde de metri cubi de gaze şi 16 milioane tone de petrol, ca parte a planului „Repower EU”, prezentat miercuri de Executivul comunitar în vederea reducerii cu 66% a achiziţiilor de gaze ruseşti, anul acesta, şi a se desprinde de aceste importuri în 2030, scrie Agerpres.

Potrivit propunerii, această economie se poate obţine prin reducerea temperaturii pentru încălzire, folosirea mai redusă a aerului condiţionat, utilizarea mai puţin a maşinilor şi folosirea transportului public, utilizarea mai eficientă a electrocasnicelor şi stingerea luminii când nu mai e necesară.

„Nu spunem oamenilor ce trebuie să facă, dăm sugestii”, au subliniat surse comunitare în legătură cu o economie pe care şi Agenţia Internaţională a Energiei o consideră posibilă.

Printre aceste sugestii se află şi stimulente precum reducerea TVA în cazul sistemelor de climatizare de înaltă eficienţă şi pentru izolarea clădirilor, precum şi promovarea pompelor de căldură şi achiziţia de electrocasnice mai eficiente energetic.

Comisia consideră că moderarea cererii energetice „va reduce presiunea pe pieţele de energie şi va ajuta la scăderea globală a preţurilor”.

Planul amplu al Executivului comunitar prevede şi ca industriile să se ralieze la acest efort prin electrificare, care va permite o economie suplimentară de 35 miliarde metri cubi de gaze în 2030, din care 2030 miliarde mc vor proveni din sectoare precum cel al mineralelor nemetalice, cimentului, sticlei, ceramicii şi industriei chimice.

Te-ar mai putea interesa și
Kronospan are undă verde de la Consiliul Concurenţei pentru preluarea  ZG Timber Sebes SRL
Kronospan are undă verde de la Consiliul Concurenţei pentru preluarea ZG Timber Sebes SRL
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Kronospan Holdings South Limited intenţionează să preia ZG Timber Sebes SRL, conform unui comunicat de presă....
Curtea de Apel din Tokio a anulat o amendă de 84 miliarde de euro pentru 4 șefi ai operatorului centralei Fukushima
Curtea de Apel din Tokio a anulat o amendă de 84 miliarde de euro pentru 4 șefi ai operatorului centralei Fukushima
Curtea de apel din Tokyo a anulat o amendă echivalentă cu 84 de miliarde de euro la care fuseseră condamnați patru șefi ...
Retailul pe creştere – Afacerile din comerţul cu amănuntul au urcat cu 3,8%, în primele patru luni din 2025
Retailul pe creştere – Afacerile din comerţul cu amănuntul au urcat cu 3,8%, în primele patru luni din 2025
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, ...
Ce răspunsuri a primit Burduja, după ce a cerut urmăritorilor săi de pe Facebook să spună cât plătesc pentru energia electrică
Ce răspunsuri a primit Burduja, după ce a cerut urmăritorilor săi de pe Facebook să spună cât plătesc pentru energia ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a provocat un val de reacţii după ce a cerut, pe Facebook, celor care îl urmăresc ...