Comisia Europeană vrea să fie grăbit procesul prin care victimele inteligenței artificiale primesc compensații

Comisia Europeană a stabilit miercuri noi reguli pentru a uşura accesul victimelor la compensaţii pentru daune legate de inteligenţa artificială (IA), relatează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 sept. 2022, 20:24
Comisia Europeană vrea să fie grăbit procesul prin care victimele inteligenței artificiale primesc compensații

Conform noilor norme, consumatorii din Uniunea Europeană vor avea „acelaşi nivel de protecţie ca în cazul tehnologiilor tradiţionale”, a precizat vicepreşedinta CE Vera Jourová într-un comunicat.

Regulamentul „adaptează cadrul legal al UE la realităţile transformării digitale” prin care trece economia blocului comunitar, a adăugat comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders.

Victimele care suferă daune, cum ar fi răni, într-un caz care implică inteligenţa artificială vor putea identifica mai uşor părţile vinovate printr-un proces simplificat prevăzut de noile reguli.

De asemenea, o victimă va putea mai uşor să primească daune dacă este discriminată într-un proces de recrutare care implică tehnologie IA, a precizat Comisia Europeană.

CE spune că noile reguli reprezintă o „armonizare specifică a normelor naţionale privind răspunderea pentru inteligenţa artificială” şi urmăresc să acopere toate sistemele IA.

În plus, noile norme prevăd ca explicarea sistemelor informatice ale IA, deseori complicate, să fie mai directă pentru victime atunci când există un proces în justiţie.

Executivul european susţine că introducerea unui regim clar de compensaţie pentru produsele IA sporeşte încrederea publică în IA şi încurajează înţelegerea tehnologiei.

Comisia a propus noile reguli împreună cu o actualizare mai amplă a prevederilor privind răspunderea pentru produse, pentru a reflecta lanţurile globale de furnizare şi noile tehnologii digitale.

Actualele reguli sunt vechi de aproape 40 de ani, conform Bruxellesului.

Propunerile vor ajunge acum pentru analiză la Parlamentul European şi Consiliul European.

Te-ar mai putea interesa și
CNSP: Producția de energie electrică și termică va scădea cu 2% în 2025
CNSP: Producția de energie electrică și termică va scădea cu 2% în 2025
Producţia de energie electrică şi termică ar urma să înregistreze anul acesta o scădere de 2% faţă de 2024, însă în următorii trei ani va fi în creştere, conform Prognozei 2024-2028,......
Joe Biden califică drept rușinoasă decizia Meta de a renunța la verificarea postărilor de pe platformele sale
Joe Biden califică drept rușinoasă decizia Meta de a renunța la verificarea postărilor de pe platformele sale
Preşedintele american Joe Biden a calificat vineri drept "ruşinoasă" decizia Meta, compania mamă a Facebook, Instagram ...
Taxă specială pentru mașini în marile orașe din România. Cine a făcut propunerea
Taxă specială pentru mașini în marile orașe din România. Cine a făcut propunerea
Autoritățile ar trebui să exploreze posibilitatea implementării unei taxe speciale pentru mașini în orașe mari precum ...
Carburanții s-au scumpit din nou, azi, după doar două zile. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou, azi, după doar două zile. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au crescut din nou azi în benzinării, la doar două zile de la precedenta majorare de ...