Comisia juridică a Senatului va relua marți lucrările la proiectul de lege vizând carantina și izolarea

Senatorii jurişti au decis să reia marţi dezbaterile la proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru a studia mai multe propuneri şi amendamente.
Economica.net - lun, 13 iul. 2020, 15:51
Comisia juridică a Senatului va relua marți lucrările la proiectul de lege vizând carantina și izolarea

După aproximativ două ore, vicepreşedintele Comisiei juridice Iuliana Scântei (foto), care a condus şedinţa, a cerut reluarea dezbaterilor marţi, la o oră are va fi anunţată în cursul dimineţii.

„Având în vedere şi propunerea colegilor noştri din PSD, dorinţa fiind şi a noastră de a consolida toate textele pe cele două articole (…) care privesc conţinutul măsurilor de carantinare, respectiv de izolare, adică internare, şi modalitatea de aplicare a procedurii de contestare, primind chiar şi în cursul acestei şedinţe mai multe propuneri de amendamente şi având nevoie de timp să le integrăm, să decidem într-un final care sunt textele pe care le vom supune la vot, supun votului propunerea de a amâna această şedinţă până mâine, la o oră pe care o vom anunţa în cursul dimineţii şi vom transmite în timp util invitaţiile online. Şedinţa va fi publică”, a anunţat senatorul liberal, a cărei propunere a primit vot unanim.

La propunerea unui membru al comisiei, Iuliana Scântei a anunţat că va fi solicitat avizul CES asupra acestui proiect în regim de urgenţă.

„Noi vom solicita astăzi cu termen de comunicare mâine ca să putem să finalizăm raportul şi sperăm ca CES să ne poată comunica în termenul solicitat acest punct de vedere cu privire la proiect”, a spus Scântei.

La şedinţă a fost prezent secretarul de stat din MAI Raed Arafat, iar ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a intervenit prin telefon. Au mai avut intervenţii telefonice reprezentanţi ai societăţii civile, avocaţi, medici.

Proiectul a fost adoptat joia trecută de Camera Deputaţilor, iar senatorii jurişti au început dezbaterile vineri, adoptând mai multe amendamente tehnice. Sâmbătă, Comisia juridică a decis, la solicitarea reprezentanţilor PSD, amânarea până luni a dezbaterilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ce verificări sunt necesare pentru întreținerea unei mașini înaintea sezonului cald
Ce verificări sunt necesare pentru întreținerea unei mașini înaintea sezonului cald
Ca și la sfârșitul toamnei, atunci când mașinile trebuie pregătite pentru iarnă, primăvara aduce cu ea necesitatea unor verificări specifice înaintea sezonului cald. Specialiștii Skoda au......
China va adera la „direcţia corectă a globalizării economice”
China va adera la „direcţia corectă a globalizării economice”
Premierul chinez Li Qiang a asigurat duminica aceasta că ţara sa va rămâne angajată în „direcţia corectă a globalizării” ...
BMW X3, Hyundai Inster și Kia EV3, finalistele World Car of the Year 2025
BMW X3, Hyundai Inster și Kia EV3, finalistele World Car of the Year 2025
Juriul World Car of the Year a anunțat cele trei finaliste pentru principalul premiu - BMW X3, Hyundai Inster și Kia EV3, ...
Noi manifestații în Turcia după ce primarul Istanbulului a ajuns în fața unui procuror
Noi manifestații în Turcia după ce primarul Istanbulului a ajuns în fața unui procuror
Primarul din opoziţie al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a fost adus sâmbătă seara la palatul de justiţie pentru a fi ...