Comisia Limes avertizează că traseul Autostrăzii Transilvania se suprapune cu un castru roman

Economica.net
20 06. 2019
a3_strabag_96712800
Potrivit unui comunicat al Comisiei Naţionale Limes, dat publicităţii miercuri, pe sectorul Topa Mică – Zimbor al Autostrăzii Transilvania au fost identificate, în urma săpăturilor şi din cele ale prospecţiunilor geofizice recente, descoperirile arheologice ce se prefigurează a fi foarte importante. Conform sursei citate, este vorba de Castrul roman de la Sutoru – Gura Căpuşului, o importantă aşezare romană de pe teritoriul provinciei Dacia, care a funcţionat în strânsă legătură cu frontiera provinciei, aflată în vecinătate, monumentul fiind format din mai multe obiective: castrul, împreună cu băile identificate recent, o întinsă aşezare civilă şi necropola aferentă. 

„Conform proiectului de infrastructură, o porţiune din castrul roman, termele, o mare parte a aşezării civile şi a necropolei vor fi afectate de culoarul autostrăzii şi de bretelele de descărcare ale acesteia”, precizează Comisia Limes, scrie Agerpres. 

În aceste condiţii, comisia solicită repoziţionarea unui nod de legătură al autostrăzii şi demararea cercetările arheologice preventive, ţinând cont de faptul că situl arheologic de la Sutoru este propus pentru a fi înscris pe Lista indicativă a României, iar, ulterior, pe listele Patrimoniului Mondial UNESCO. 

„În noile condiţii, este cert că vor fi afectate integritatea şi autenticitatea sitului şi a zonei acestuia de protecţie, de aceea se impun măsuri pentru minimizarea daunelor. Pentru a preveni intervenţiile care afectează ireversibil monumentul, solicităm ca în faza de proiectare, nodul de legătură să fie repoziţionat, la o distanţă de 200 de metri de ultimele urme ale siturilor arheologice cunoscute. În acest sens, sunt obligatorii investigaţii prealabile, fie prin diagnostic arheologic intruziv, fie prin metode de cercetare non-invazive, pentru luarea tuturor măsurilor administrative, legislative şi financiare astfel încât cercetările arheologice preventive necesare construcţiei nodului rutier să fie demarate cât mai curând posibil, cu dublul scop de a nu afecta situl şi termenele de execuţie ale lucrării. De aceea, pentru a preveni intervenţiile de natură să afecteze monumentul, solicităm acordarea unei atenţii speciale situaţiei semnalate”, subliniază sursa citată. 

Totodată, având în vedere că principalul deţinător de interese în realizarea unei reţele naţionale de autostrăzi, precum şi în protecţia şi conservarea patrimoniului cultural naţional este statul român, că ambele domenii ţin de securitatea naţională, Comisia Naţională Limes solicită tuturor decidenţilor o abordare profesionistă şi realistă în ceea ce priveşte termenele de execuţie, finanţarea şi soluţiile de punere în valoare a eventualelor monumente ce vor fi descoperite, în condiţiile finalizării proiectului de infrastructură rutieră. 

De asemenea, Comisia Naţională Limes solicită Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale realizarea tuturor demersurilor necesare sprijinirii instituţiilor şi arheologilor implicaţi în acest proiect.