Comisia pentru bugete a PE aprobă deblocarea a 14,6 mil. euro pentru Slovenia, Croaţia şi Austria
Ajutorul de la FSUE va fi utilizat pentru remedierea pagubelor produse de ploi şi inundaţii în octombrie şi noiembrie 2012 unor clădiri publice şi private, infrastructurii de gestionare a apelor uzate, afacerilor, terenurilor agricole şi pădurilor.
Slovenia, cea mai grav afectată de intemperii, va primi 14 milioane de euro din această sumă, Croaţia va primi 286.587 de euro, iar Austria 240.000 de euro. Valoarea totală a pagubelor provocate de ploi şi inundaţii a fost estimată la 359,5 milioane de euro pentru Slovenia, 11,5 milioane de euro pentru Croaţia şi 9,6 milioane de euro pentru Austria.
Comisarul european pentru politica regională, Johannes Hahn, a propus la sfâşitul lui aprilie 2013 alocarea a 14,6 milioane de euro de la FSUE pentru cele trei ţări. Consiliul UE a aprobat deja ajutorul de la FSUE în 15 iulie, iar plenul PE urmează să-şi dea votul final în această chestiune la 10 septembrie.