Comisia pentru controlul SRI a dat aviz favorabil pentru Hellvig

Economica.net
24 02. 2015
eduard_hellvig_49788200

Comisia a avizat propunerea cu şapte voturi pentru şi unul împotrivă.

‘Audierea domnului Hellvig s-a concentrat pe viziunea privind securitatea naţională a României şi proiectul managerial pe care domnul Hellvig îl are. În al doilea rând, am verificat aspectele şi criteriile stricte de legalitate necesare ocupării funcţiei de director al SRI. În urma acestor audieri, comisia s-a pronunţat prin vot, comisia are rol de aviz şi practic avizul nostru este un aviz consultativ pentru plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului şi Parlamentul prin vot va decide, votul în comisie a fost de aviz favorabil cu fost şapte voturi pentru şi un vot împotrivă’, a declarat preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, Georgian Pop, după audierea lui Hellvig.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc miercuri, la ora 13,00, într-o şedinţă comună pentru a decide când va avea loc şedinţa de plen comun în care se dă votul pe propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de director al SRI.