Comisie: Modificarea Codului penal – ‘conflictul de interese’ se înlocuieşte cu ‘folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane’
Potrivit amendamentelor adoptate de deputaţii jurişti, titlul articolului 301 din Codul penal se transformă din ‘conflict de interese’ în ‘folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”.
Articolul modificat în comisie prevede că ‘fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, pricinuind prin asta un prejudiciu de interes public, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.
În legea în vigoare, articolul 301 prevede că ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Potrivit unui alt amendament adoptat în comisie, aceste prevederi nu se aplică în cazul în care actul sau decizia se referă la emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative, la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
O altă modificare adoptată de comisie este la articolul 308. ”Dispoziţiile art. 289 – 292, art. 295, art. 297 – 300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice”, prevede articolul 308 modificat de deputaţii jurişti.
‘Există, în momentul de faţă, mai multe confuzii la art. 301 privind conflictul de interese. Spre exemplu, definiţia la ‘conflictul de interese’ este ca participarea sau luarea unei decizii în favoarea unei persoane cu care ai o anumită relaţie de serviciu, de muncă, de rudenie, prin care s-a realizat un folos pentru persoana respectivă. Asta înseamnă că judecătorii Curţii Constituţionale, când îşi votează preşedintele, sunt infractori, deputaţii când îşi votează preşedintele, având relaţii de muncă cu preşedintele, sunt infractori, preşedintele României, când şi-a angajat consilieri cu care a lucrat, să zicem, la primărie, a comis o infracţiune’, a explicat Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei juridice.
Potrivit lui Nicolicea, ‘articolul 18 din Codul penal spune că nu constituie infracţiune dacă este una din cauzele justificative, respectiv dacă se exercită un drept recunoscut de lege”. ”Spre exemplu, este dreptul de a-ţi alege preşedintele la CCR sau îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege cu respectarea condiţiilor prevăzute de aceasta’, a arătat Nicolicea.
Nicolicea a mai spus că membrii Comisiei juridice au copiat textul articolului 21 din Codul penal şi l-au introdus la articolul 301. ‘Pentru că am constatat că există cazuri în care nu sunt în stare anumite persoane să citească două articole coroborate, a trebuit să copiem textul din art. 21 şi să îl introducem în art. 301”, a subliniat el.
Întrebat dacă funcţionarii publici pot să-şi angajeze rudele, Eugen Nicolicea a răspuns că nu există nicio restricţie de acest fel.
‘Puteam şi până acum pentru că aşa scrie la articolul 21: există o cauză justificativă exercitarea unui drept recunoscut de lege. Deci, dacă ai voie să angajezi şi nu ai niciun fel de restricţie, vei angaja fără niciun fel de restricţie şi aceasta nu constituie infracţiune”, a menţionat Eugen Nicolicea.
Raportul Comisiei juridice la proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei.