Ministerul Finanţelor propusese pentru SRTV un buget pentru anul 2015 de 180,835 milioane de lei, faţă de 191,13 milioane de lei în 2014, scrie Agerpres.
Preşedintele SRTV, Stelian Tănase, a solicitat parlamentarilor o suplimentare de 7,5 milioane de lei pentru studioul de la Chişinău al televiziunii publice şi una de 20 de milioane pentru investiţii, motivând că ‘mare parte a aparaturii este din anii ’70’.
Parlamentarii au aprobat însă numai o suplimentare cu 5 milioane de lei pentru TVR Moldova.
‘Pentru funcţionarea studioului TVR Moldova, 5 milioane este o sumă rezonabilă şi ne-ar ajunge’, a spus Tănase.
Senatorul Emil-Marius Paşcan (PNL, fost PDL) s-a declarat nemulţumit de diminuarea bugetului TVR pe 2015 faţă de anul în curs, fiind de altfel unicul parlamentar din Comisiile de cultură care a votat împotriva acestui buget.
‘Tot discutăm de probleme din televiziunea publică, dar nu se întâmplă nimic’, a spus Paşcan.
Senatorul PSD Gabriela Firea şi-a exprimat nemulţumirea că datoriile TVR au crescut în 2015 şi că SRTV nu a respectat planul de redresare economică stabilit prin Ordonanţa 33/2012.