Comisiile de specialitate din Senat au avizat un proiect de lege care prevede plafonarea dobânzilor penalizatoare la împrumuturi
‘Dobânda penalizatoare nu va putea depăşi cu mai mult de 50% dobânda legală. Adică tu te-ai împrumutat cu o dobândă de 10%, dobânda penalizatoare nu va putea fi mai mare de 15%. Nu am inventat nimic, este pur şi simplu alineatul din lege care reglementa şi dobânda între persoane fizice’, a declarat senatorul Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei economice şi unul dintre iniţiatori.
La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea, care a fost consultant juridic al iniţiatorilor acestui proiect, a precizat că astfel se pune capăt unui şir de situaţii neplăcute şi litigii pe tema dobânzilor foarte mari pe care ajungea o persoană fizică să le plătească instituţiilor financiare.
‘Punem astfel capăt cămătăriei. (…) Dobânda legală este un standard la care se referă şi codul civil, se referă şi multe alte reglementări, dar ea a fost lăsată într-o zonă de imprecizie încă din 2011 şi această zonă de imprecizie a declanşat cele mai multe situaţii neplăcute şi multe litigii în justiţia română, adică raporturile juridice dintre comercianţi şi consumatori, unde se ajunsese la nişte exagerări inadmisibile într-un stat de drept’, a arătat Piperea.
Potrivit acestuia, cei care au luat împrumuturi au ajuns de multe ori să plătească de zece ori mai mult decât se îndatoraseră, iar o extremă a fost o dobândă penalizatoare de 20.000% pe an.
O parte dintre parlamentari au ridicat problema dacă se poate interveni într-un contract prin legislaţie. ‘Este un lucru obişnuit într-un stat de drept să intervină în contracte, mai ales când este vorba de interes public. Iar interesul public este să protejezi persoanele vulnerabile în faţa acestor abuzuri şi excese din contracte’, a răspuns Piperea.
Prezenţi la discuţiile din Comisii, reprezentanţii BNR nu au susţinut această iniţiativă, precizând că există deja o reglementare în acest sens. La rândul lor, oficialii Asociaţiei pentru Leasing Bancar au arătat că statul nu ar trebui să intervină pe o piaţă liberă, însă preşedintele ANPC, Bogdan Pandelică, a arătat că este de acord cu această propunere, atâta vreme cât vine în sprijinul consumatorilor.