Astfel, în România, comisionul interbancar în sistemele VISA şi MasterCard este de 1% şi respectiv 1,2%, în timp ce în ţări ca Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depăşeşte 0,8% (pentru cardurile de debit cu chip).
Declanşată de Consiliul Concurenţei în 2011, investigaţia sectorială pe piaţa serviciilor de plăţi bancare a urmărit patru direcţii principale: modul de determinare a comisioanelor interbancare pe piaţa cardurilor de plată; modul de determinare a nivelului comisioanelor şi taxelor plătite de comercianţi către banca acceptantă (care deţine POS-ul aflat la comerciant) pentru serviciile prestate în cazul tranzacţiilor cu carduri; profitabilitatea sectorului cardurilor de plată şi gradul de concentrare a pieţei serviciilor de plată cu carduri.
În cadrul acestei investigaţii sectoriale au fost solicitate informaţii de la 28 bănci membre Visa/MasterCard, 22 agenţi economici cu obiect de activitate în diverse domenii (hipermarketuri, supermarketuri, agenţii de turism, restaurante), organizaţiile Visa Europe şi MasterCard.
Comisioanele interbancare sunt plăţile realizate între băncile acceptante şi băncile emitente pentru tranzacţiile care presupun utilizarea cardurilor de plată.
În cazul tranzacţiilor la POS, comisionul interbancar este plătit de banca acceptantă (care deţine POS-ul aflat la comerciant) către banca emitentă a cardului şi este suportat de către comerciant şi, indirect, de către consumatori.
În conformitate cu regulile Visa şi MasterCard, până în 2011, comisioanele interbancare erau stabilite de băncile membre ale celor două organizaţii şi erau de 1%.
Începând cu 2012, nivelul comisionului interbancar aplicabil tranzacţiilor efectuate în România cu carduri emise sub sigla MasterCard este stabilit de MasterCard şi aplicat de băncile membre.
Astfel, comisionul interbancar în sistem MasterCard aplicabil în România (pentru cardul de debit cu chip) a crescut la 1,2%, nivel similar cu cel aplicabil în Grecia, în timp ce în ţări ca Belgia, Franţa, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia, Marea Britanie nivelul comisionului este între 0,5% şi 1%. În Polonia, comisionul interbancar aplicabil de MasterCard este de 1,4%.
În ceea ce priveşte sistemul VISA, comisionul interbancar aplicabil în România, se stabileşte în continuare de băncile membre din România şi a rămas la acelaşi nivel de 1%.
Analiza realizată de Consiliul Concurenţei arată că nivelul mediu al comisioanelor achitate de comercianţi către băncile acceptante este 1,78% şi 2,4% din valoarea tranzacţiei. Astfel, comisionul interbancar perceput de băncile din sistemul Visa şi MasterCard influenţează, într-o proporţie însemnată, nivelul comisioanelor de servicii percepute comercianţilor şi, implicit, preţurile finale ale produselor şi serviciilor.
Analiza profitabilităţii efectuată de Consiliul Concurenţei arată că rata medie a profitului înregistrată în activitatea de emitere de carduri, în perioada 2009-2011, a fost între 62,1% şi 101,1%, pentru jumătate din băncile intervievate.
Totodată, studiul relevă că veniturile încasate de băncile emitente din comisioanele interbancare reprezintă între 8,1% şi 11,2% din totalul veniturilor din activitatea de emitere carduri.
În condiţiile în care din veniturile totale au fost extrase veniturile din comisioanele interbancare, peste 50% dintre băncile intervievate au înregistrat o profitabilitate între 49,0% şi 79,0%. Ca urmare, activitatea de emitere a cardurilor rămâne profitabilă, pentru un număr semnificativ de emitenţi, chiar şi în absenţa comisionului interbancar.