Comitetul pentru Supravegherea Macroprudenţială: S-au identificat soluţii de posibile scenarii de adaptare a OUG 114

Consiliul general al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) a identificat soluţii de posibile scenarii de adaptare a OUG 114/2018, privind măsuri fiscal - bugetare, cu respectarea legislaţiei în vigoare, se arată într-un comunicat al CNSM publicat luni.
Economica.net - lun, 18 feb. 2019, 14:27
Comitetul pentru Supravegherea Macroprudenţială: S-au identificat soluţii de posibile scenarii de adaptare a OUG 114

„În data de 18 februarie 2019 a avut loc şedinţa Consiliului general al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM). În cadrul şedinţei au fost prezentate concluziile grupului interinstituţional format din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice şi ai Băncii Naţionale a României referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (OUG 114/2018). În baza materialului prezentat, CNSM a identificat soluţii de posibile scenarii de adaptare a OUG 114/2018, cu respectarea legislaţiei în vigoare”, se precizează în documentul citat.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat duminică seara că grupul de lucru înfiinţat în cadrul Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) trebuie să pună pe masă una – două propuneri de modificare a actualului cadru pe baza căruia se calculează ROBOR.

„Mâine (luni, 18 februarie) o să am o a doua şedinţă a Comitetului în cadrul căruia o să vedem exact la ce se poate ajunge în discuţia legată de ROBOR şi pe partea de „taxă pe lăcomie”. Asta este zona de care mă ocup eu. Ceilalţi miniştri discută fiecare, domnul Anton Anton pe energie, Alex Petrescu pe partea de comunicaţii, şi fiecare vine din discuţia pe care a avut-o în sectorul pe care îl coordonează, în Coaliţie, în Guvern, vedem exact ce reiese de acolo. Am avut şi data trecută o discuţie asemănătoare (în CNSM n.r.) şi a rămas ca acel grup de lucru pe care l-am înfiinţat să ne pună pe masă una – două propuneri de modificare a actualului cadru pe baza căruia se calculează ROBOR”, a spus Teodorovici la Antena 3.

Întrebat dacă susţine în continuare eliminarea sau recalcularea ROBOR, ministrul a afirmat, din nou, că susţine în continuare şi nu o să renunţe la „chestiunea” de a avea un mecanism care să fie transparent.

În data de 4 februarie, Banca Naţională a României a prezentat în cadrul Consiliul general al CNSM un studiu de impact privind efectele Ordonanţei de Urgenţă 114/2018, iar BNR şi Ministerul Finanţelor au decis formarea unui grup de lucru pe această temă.

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială a fost înfiinţat în baza Legii nr.12/2017 privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) nr. 3/2011 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale.

Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Honda e precaută cu privire la startul producției de noi modele de mașini electrice, din cauza politicii industriale anunțate de Trump
Honda e precaută cu privire la startul producției de noi modele de mașini electrice, din cauza politicii industriale anunțate ...
Honda Motor va fi precaută cu privire la începerea producției de noi vehicule electrice din cauza incertitudinii cu privire la politica industrială a președintelui ales Donald Trump, a declarat......
Cea mai scumpă apă din România e în Buzău, județul de baștină al lui Marcel Ciolacu
Cea mai scumpă apă din România e în Buzău, județul de baștină al lui Marcel Ciolacu
Compania de Apă Buzău, operatorul regional al serviciilor de apă şi de canalizare din judeţul de baștină al lui Marcel ...
UE trebuie să fie pregătită de revenirea lui Trump la Casa Albă, spune comisarul Sejourne
UE trebuie să fie pregătită de revenirea lui Trump la Casa Albă, spune comisarul Sejourne
Uniunea Europeană trebuie să fie gata să se apere împotriva măsurilor comerciale protecţioniste adoptate de alte ţări, ...
Trump discută cu preşedintele Chinei prin intermediari
Trump discută cu preşedintele Chinei prin intermediari
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat la începutul săptămânii că discută cu liderul chinez Xi Jinping ...