Commerzbank: Leul nu va recupera pierderile nici după referendum

Economica.net
08 07. 2012
lei_bancnote_noi_006_39936200

Probabilitatea ca Băsescu să fie nevoit să părăsească postul de preşedinte este foarte ridicată, iar această perspectivă va menţine probabil la un nivel ridicat prima de risc pentru activele româneşti, a declarat pentru Mediafax analistul Thu Lan Nguyen de la Commerzbank.

Cursul ar putea înregistra o corecţie uşoară după referendum, similară celei consemnate după răsturnarea surprinzătoare a Guvernului la sfârşitul lunii aprilie. Cursul a urcat puternic şi la momentul respectiv, dar şi-a revenit după ce Victor Ponta a preluat conducerea executivului şi a reasigurat pieţle financiare că intenţionează să urmeze programul FMI.

„Considerăm că există spaţiu pentru o coborâre a leului la circa 4,5 lei, întrucât consider că pieţele reacţionează prea puternic la fel (ca la schimbarea Guvernului, n.r.). Incertitudinea, mai ales legată de criza din zona euro, ar trebui să împiedice leul să recupereze în totalitate pierderile din ultimele zile, iar cursul va rămâne probabil aproape de 4,5 lei pe euro până la sfârşitul anului”, afirmă Nguyen.
Atât pentru curs, cât şi pentru randamentul obligaţiunilor statului, continuarea programului cu FMI este esenţială, adaugă analistul. Dacă se poate reuşi aşa ceva, pieţele financiare se vor calma într-o oarecare măsură.

Analistul consideră, însă îngrijorătoare percepţia că Guvernul preia controlul asupra Justiţiei, situaţie care ar putea atrage critici ale instituţiilor internaţionale care asigură programul preventiv al României.
Cursul de schimb a încheiat şedinţa de vineri în urcare, la 4,5375 – 4,5399 lei/euro, după o zi agitată în care cotaţiile au stabilit un nou record pe piaţa interbancară, de 4,5400 lei/euro, în aşteptarea votului din Parlament pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Cotaţia leu/euro a început să crească de marţi, ca urmare a intensificătii aversiunii la risc a investitorilor pe fondul tensiunilor politice dintre USL şi PDL, care au culminat cu propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte, vineri seară, de către Parlament.

România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro