Commerzbank pierde un proces cu peste 100 de bancheri cărora nu le-a plătit bonusurile
După un proces care a durat mai mult de doi ani şi jumătate, un judecător de la Înalta Curte a decis că bancherii au dreptul la bonusurile pe care Commerzbank nu le-a plătit.
Banca, a doua ca mărime în Germania, va face apel.
Commerzbank a fost salvată de două ori cu fonduri de la statul german şi afirmă că subsidiara, acum integrată, de investment banking Dresdner Kleinwort a avut justificare în reducerea bonusurilor pentru 2008, din cauza pierderilor foarte mari.
„Commerzbank consideră că reducerea discreţionară a bonusurilor, având în vedere pierderile de 6,5 miliarde de euro ale Dresdner Kleinwort în 2008, a fost responsabilă şi justificată”, a afirmat un purtător de cuvânt după verdict.
Decizia justiţiei sfidează statul, investitorii şi nemulţumirea populaţiei în privinţa bonusurilor plătite bancherilor în pofida randamentelor dezamăgitoare şi miliardelor cheltuie din bani publici pentru salvarea instituţiilor de credit după criză.