Commerzbank: România riscă datorii mai scumpe şi deprecierea leului în cazul unui default al SUA

Creşterea costurilor de finanţare şi deprecierea leului sunt riscuri posibile în eventualitatea intrării SUA în default (încetare de plăţi), însă România este mai bine poziţionată decât alte state emergente şi poate accesa fonduri în baza acordului preventiv cu FMI, potrivit Commerzbank.
Economica.net - mie, 16 oct. 2013, 15:04
Commerzbank: România riscă datorii mai scumpe şi deprecierea leului în cazul unui default al SUA

„Aş aştepta o mişcare semnificativă a pieţelor numai dacă s-ar materializa cel mai neplăcut scenariu, adică un default al Statelor Unite. Un astfel de incident ar conduce fără îndoială la o retragere majoră din zona activelor de risc, inclusiv cele româneşti. Astfel, România s-ar confrunta probabil cu costuri mai ridicate de finanţare pe piaţă, ceea ce ar putea crea probleme pentru Ministerul Finanţelor. Cu toate acestea, în cel mai rău caz guvernul român poate apela la acordul preventiv cu FMI pentru a evita o criză majoră”, a declarat pentru MEDIAFAX Thu Lan Nguyen, analist la Commerzbank, a doua mare bancă germană.

Preisunea pe activele cu grad ridicat de risc ar putea fi accentuată şi de prelungirea impasului politic de la Washington, chiar dacă SUA nu ar intra în default. Astfel, pe măsură ce criza politică din SUA s-ar prelungi, temerile tot mai accentuate privind un posibil default ar afecta puternic activele emergente, precum leul sau obligaţiunile de stat ale României.

„Cu toate acestea, consider că Europa Centrală şi de Est este mai bine poziţionată decât alte zone emergente deoarece balanţa externă din regiune s-a îmbunătăţit în ultimii ani, astfel că statele sunt mai puţin vulnerabile la fluxurile de capital extern, care ar îngheţa în cazul unui default al SUA”, continuă analistul Commerzbank, precizând că economiile din Europa emergentă ar avea totuşi de suferit, având în vedere că sunt dependente în mare măsură de exporturi.

Cu toate acestea, România stă mai bine decât alte ţări din regiune.

„Cu un acord stand-by preventiv în derulare, România dispune de o plasă de siguranţă confortabilă, spre deosebire de alte state din Europa de Est, precum Ungaria şi Turcia, care ar fi afectate mult mai grav de un astfel de şoc”, consideră Nguyen.

Congresul Statelor Unite nu a ajuns încă la un acord privind majorarea plafonului datoriei de stat, care va fi atins joi, 17 octombrie. Astfel, guvernul SUA ar putea pierde începând de joi prerogativa de a se împrumuta şi de a refinanţa datoriile ajunse la scadenţă.

Trezoreria are o rezervă de aproximativ 30 miliarde de dolari, la care se adaugă veniturile colectate, un indicator volatil. Cu aceste resurse se estimează că guvernul american va putea continua să-şi onoreze obligaţiile financiare până în ultima săptămână a lunii octombrie.

Totodată, guvernul american şi-a suspendat parţial activitatea începând de la 1 octombrie, în lipsa unui buget agreat în Congres.

Miercuri, liderii din Congres erau aproape de un compromis care să înlăture riscul unui default, care ar avea consecinţe incalculabile asupra pieţelor financiare şi economiei globale, eclipsând efectele falimentului băncii Lehman Brothers, în septembrie 2008.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO – VIDEO Primul tren diesel, fabricat în România după 80 de ani, va fi prezentat mâine în Gara de Nord
FOTO – VIDEO Primul tren diesel, fabricat în România după 80 de ani, va fi prezentat mâine în Gara de Nord
Leon, primul tren fabricat integral în România de Grampet, ajunge mâine în București, informează miercuri grupul deținut de omul de afaceri Gruia Stoica. Produs la Pașcani, automotorul diesel......
Rețele Electrice România lansează o licitație de peste 132 de milioane de lei pentru cumpărarea de echipamente pentru posturi de transformare
Rețele Electrice România lansează o licitație de peste 132 de milioane de lei pentru cumpărarea de echipamente pentru ...
Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP ...
Investitorii individuali se orientează către aur pe fondul scăderii încrederii în SUA și al temerilor crescânde privind recesiunea
Investitorii individuali se orientează către aur pe fondul scăderii încrederii în SUA și al temerilor crescânde privind ...
Pe fondul volatilității piețelor și al incertitudinii economice, cel mai recent sondaj trimestrial Retail Investor Beat ...
FOTO Alstom anunță că încă un tren Coradia Stream a ajuns în depoul Grivița
FOTO Alstom anunță că încă un tren Coradia Stream a ajuns în depoul Grivița
Încă un tren electric Coradia Stream a ajuns în depoul Alstom Grivița, din lotul de 37 comandate de Autoritatea pentru ...