Commons Accel, cel mai nou program de accelerare pentru startup-uri, va fi lansat în octombrie
„Smart real estate sau Construction tech, subdomenii ale Proptech, sunt o necesitate pe o piață atât de competitivă. Avem o industrie tradițională care are mare nevoie de inovație”, declară David Canta, co-fondator Commons și Managing Director al Avison Young Romania.
Commons Accel le va oferi startup-urilor oportunitatea de a beneficia de fonduri de investiții, business angels și expertiză oferită de peste 40 de profesioniști, fondatori sau CEO ai unor companii de succes. În cadrul proiectului vor oferi finanțare companii precum Gapminder, Neogen Capital sau Techangels. Programul, care însumează peste 75 de ore de pregătire, durează trei luni.
Director și inițiator al acceleratorului, alături de Commons, este Matei Dumitrescu, vice-președintele Asociației de Investitori Techangels, cu o experiență de șase ani în echipa celui mai important accelerator de impact din CEE, Investment-ready Program din Viena.
„Green Economy precum și consumerismul responsabil sunt trenduri care și-au făcut un loc în piață. În 2018 acestea au reprezentat o industrie de 300 miliarde de dolari. De asemene, orașele sustenabile și smart oferă oportunități noi de business. Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite (SDG) nu sunt doar despre a face bine, ci și despre găsirea unor soluții la probleme majore care afectează multă lume. Iar aceste soluții înseamnă profit”, spune Matei Dumitrescu.
În echipa acceleratorului este şi Peter Barta și Diana Ciobanete, foști colegi în cel mai mare pre-accelerator global, Founder Institute.
„Ne interesează oameni determinați, care văd antreprenoriatul ca o nouă carieră, însă nu au găsit încă suportul necesar. E un program potrivit atât timp cât ești dispus și dedicat la nivel de timp”, spune Peter Barta.
Printre cei înscriși, care vor beneficia de acest program se află branduri românești precum ApeRider, condusă de fondatorul Pegas, Uberpixel, un proiect premiat la nivel internațional, precum și startupuri din străinătate.
„Am fost plăcut surprins de actualitatea domeniilor abordate, de vibe-ul locației și de experiența trainerilor. Pe Matei Dumitrescu îl știu de ceva vreme și am simțit instant că îmi pot rafina și accelera proiectele antreprenoriale alături de el.” spune Andrei Botescu, fondatorul Pegas.
Perioada în care se poate aplica, este deschisă până în 30 septembrie.