Comoara uitată a ţării. Cum vor să folosească străinii CÂNEPA românească

Economica.net
22 09. 2013
canepa_09889900

Până în 1989, România ocupa locul I în Europa la cultura inului şi a cânepei şi locul IV în lume. Se cultivau aproximativ 75.000 de hectare de in şi 49.000 de hectare de cânepă. Astăzi, însumat, cele două plante tehnice abia dacă acoperă câteva sute de hectare.

O mână de oameni încearcă, însă, să readucă atât cânepa, cât şi unul, pe locul pe care îl merită în economia României, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o plantă cu mii de întrebuinţări, foarte bine cotată în occident. Grupul care şi-a făcut un scop din a reînvia cultura inului şi a cânepei s-a constituit la iniţiativa multiplului campion olimpic Ivan Patzaichin.

Leontina Prodan, un designer sălăjean stabilit de multă vreme în Timişoara şi care a avut dintotdeauna o afinitate pentru ţesăturile naturale, tradiţionale, a aderat imediat la ideea canotorului. „Totul a pornit de la Ivan Patzaichin, care, în proiectul său de revigorare a turismului din Delta Dunării cu lotca, a vrut să-i îmbrace pe sportivii implicaţi în proiect în haine româneşti. La un moment dat, a ajuns în India, pentru a cumpăra cânepă, iar vânzătoarea l-a întrebat de ce o cumpără din India când în România avem cea mai bună cânepă. Sau, cel puţin, am avut”, ne-a povestit designerul.

 

Citeşte mai mult pe Agrointel.ro