Compa Sibiu va ridica 2 hoteluri în oraş, pe locul fostei fabrici Arsenal, care vor intra sub managementul Accor

Accor a semnat un acord de management cu compania Compa S.A. Sibiu, pentru operarea unei structuri combo de două hoteluri, sub mărcile Mercure și ibis Styles. Deschiderea celor două hoteluri este estimată pentru 2023. Viitoarele hoteluri vor fi amplasate pe Bulevardul Victoriei, vizavi de Parcul Sub Arini, pe locul fostei fabrici Arsenal.
Economica.net - lun, 26 oct. 2020, 06:14
Compa Sibiu va ridica 2 hoteluri în oraş, pe locul fostei fabrici Arsenal, care vor intra sub managementul Accor

Mercure Sibiu Parc sub Arini va funcționa într-o construcție nouă și va cuprinde 121 de camere, o sală de evenimente generoasă și patru săli de conferințe de dimensiuni diferite. Hotelul va dispune de un restaurant, un lobby bar și un lounge, o zonă SPA cu piscină interioară de 100 mp și o sală de fitness complet echipată. Facilitățile vor fi accesibile atât oaspeților hotelului, cât și localnicilor. În incintă va fi disponibilă și o parcare exterioară.

“Cu Mercure și ibis Styles suntem încântați să aducem la Sibiu, una din cele mai îndrăgite destinații din România, expertiza Accor, cele mai recente tendințe în domeniul ospitalității și cele mai prietenoase servicii. Prin extinderea dinamică a rețelei noastre de hoteluri, împreună cu partenerii noștri locali, ne consolidăm poziția în România, nu numai în capitală, ci și în principalele orașe ale țării”, a declarant Frank Reul, Eastern Europe Vice-President for Development, Accor.

Amplasat într-o fostă clădire industrială, ibis Styles Sibiu Parc Sub Arini va avea 72 de camere. În conformitate cu filosofia orientată către familie a mărcii, noul ibis Styles Sibiu Parc sub Arini va dispune și de un spațiu dedicat copiilor.

Viitoarele hoteluri sunt situate la mai puțin de 10 minute distanță de centrul istoric al orașului.

„Am ales acest parteneriat cu Accor ca parte a strategiei noastre de diversificare si reducere a dependentei de un singur domeniu industrial. Suntem siguri ca impreuna cu unul dintre cei mai importanti operatori din industria ospitalitatii vom reusi sa cream atat o noua sursa de venit pentru Compa cat si un proiect de care sa putem fi mandri si care sa aduca un real beneficiu orasului Sibiu si comunitatii noastre.” a declarat Ioan Deac, Director General si Presedintele Consiliului de Administratie al Compa S.A.

Accor este un grup hotelier, lider mondial în domeniul ospitalității augmentate, cu 5.000 de hoteluri, stațiuni și reședințe din 110 țări. 

Compa este un brand de prestigiu în industria românească, ce a sărbătorit 130 de ani de istorie în 2016. Compa are parteneriate solide pe termen lung cu companii de top din industria auto și nu numai: Bosch, BOS, Continental, Dacia-Renault, Daikin, Delphi, DMG-MORI, Haulotte Group, Faurecia, Hendricson, Garrett – Advancing Motion, Jutchinson, Fuji-Kiko, Jtekt, Joyson Safety Systems, Schaeffler Group, ThyssenKrupp Bilstein, ZF, WILO, etc. Majoritatea mărcilor auto produc vehicule care integrează componente fabricate de Compa: Audi, BMW, Citroen, Fiat, Ford, GM, Mercedes, Peugeot, Porsche, Renault, Toyota, VW, Kia.

Cu o cifră de afaceri anuală care depășește 100 de milioane euro, din care exporturile reprezintă peste 75%, Compa livrează mărfuri în 23 de țări de pe 3 continente, care includ: Franța, Germania, Statele Unite, Republica Cehă, Slovacia, Belgia, Olanda, Italia, China, India, Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare a uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire......
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada ...
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...