Compania ADX Energy ar putea investi 50 mil. euro în explorări de hidrocarburi în România

Economica.net
04 12. 2013
masuratori_prospectiuni_727x404_44557000

„În funcţie de lucrările de prospecţiuni care sunt în desfăşurare se poate ajunge la o investiţie de 50 milioane de euro. ADX Energy vrea să se înscrie la următoarele licitaţii de acordare de concesiuni organizate de statul român”, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, directorul general al companiei, Wolfgang Zimmer.

Până în prezent, compania a investit în România câteva milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al companiei, ADX Energy nu caută gaze de şist în România, întrucât în judeţul Timiş, unde are concesiuni, nu sunt astfel de resurse.

ADX Energy are sediul în Perth, Australia, şi are avize pentru explorări de hidrocarburi în Europa şi Africa de Nord.

Prospecţiunile sunt realizate de Prospecţiuni SA Bucureşti, companie controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender. Vicepreşedintele Prospecţiuni SA, Mihai Mitroi, a declarat, în noiembrie, că în perimetrele din judeţul Timiş ar putea exista un zăcământ de 47 milioane barili de petrol.