Compania aeriană Etihad va lansa biletul de avion Londra-Abu Dhabi de 25.000 dolari

Economica.net
05 05. 2014
etihad_a330s_get_engine_upgrade__77688400

Compania aeriană din Emiratele Arabe Unite vrea să ajungă astfel pe primul loc în privinţa clasei business. Compania din Abu Dhabi, de patru ori mai mică decât vecina sa din Dubai, Emirates, a prezentat duminică ziariştilor din lumea întreagă cabina ultraluxoasă ‘Residence’, de 11,6 m2, ce va fi amenajată doar în avioanele A 380 în posesia cărora va intra din decembrie. Este de fapt un mic apartament, compus dintr-un salon, o sală de baie cu duş şi un dormitor cu pat pentru una sau două persoane şi deservit de propriul său majordom. Preţul unui zbor Londra – Abu Dhabi va fi de 25.000 dolari (numai dus). ‘Va fi comparabil cu ceea ce există în avioanele private sau pe iahturi’, spune James Hogan, PDG al Etihad. Şi aparatele de zbor către New York şi Sydney vor fi dotate cu astfel de apartamente.

Compania îmbunătăţeşte şi standardul cabinelor sale de clasa întâi şi business. În A 380, compania va considera ‘apartament’ cele nouă cabine ale sale de clasa întâi, fiecare având 3,6 m2. ‘Apartamentul’ va dispune de un fotoliu şi o canapea de piele, care se transformă în pat dacă pasagerul vrea să doarmă , minibar cu răcire, duş.

Puţini îşi vor permite o călătorie dus-întors de 50.000 dolari într-o cabină ca cea prezentată de compania din Abu Dhabi, însă bătălia pe piaţa de marketing se câştigă şi datorită unor astfel de inovaţii. Etihad a dat dovadă de imaginaţie când a creat această cabină: ea este amenajată în partea din faţă a avionului A 380, pe punea superioară, acolo unde nicio companie nu a reuşit să folosească spaţiul liber în care ‘nu se pot instala scaune’, arată directorul comercial al companiei du Abu Dhabi, Peter Baumgartner.