Compania aeriană Flydubai zboară zilnic de la Bucureşti la Dubai începând de azi

Economica.net
29 06. 2016
our_fleet_1_1_75434000

Iniţial, compania a anunţat că zborurile zilnice vor fi operate din 21 mai. Înainte de acest anunţ, compania efectua zboruri în cinci dintre cele şapte zile ale săptămânii. 

Această mişcare vine ca urmare a creşterii traficului pe această rută, populară pentru pasagerii care călătoresc la clasa business, au anunţat oficiali ai companiei, citaţi de Gulf Business. 

Totuşi, românii călătoresc şi dincolo de Dubai, cele mai populare rute spre care au zburat cu Flydubai fiind Colombo, Delhi, Kuwait, Male, Mumbai şi Zanzibar. 

Reprezentanţi ai companiei au fost prezenţi luna trecută la Iaşi pentru pregătirea lansării de noi zboruri spre Dubai din România. Compania estimează că primele zboruri vor fi operate anul viitor. 

CITEŞTE ŞI Compania aeriană low-cost Flydubai va lansa zboruri de la Iaşi la Dubai în 2017

Flydubai are o reţea de 85 de destiknaţii şi o flotă de 50 de avioane de tip Boeing 737-800 şi are în plan introducerea a peste 100 de noi avioane până la sfârşitul lui 2023. 

Operatorul aerian a înregistrat o scădere cu 60% a profitului în 2015, pe fondul aprecierii monedei americane. Astfel, profitul operatorului a scăzut la 24,3 milioane de euro în 2015, după ce în 2014 înregistrase un profit de 60,4 milioane de euro.

Veniturile companiei au crescut cu 11%, la 1,18 miliarde de euro. Flydubai va primi începând cu luna mai a acestui an 16 noi avioane, pe operioadă de doi ani. Compania vrea să scoată din uz șapte avioane pentru a-și menține o flotă tânără, notează publicația din Emiratele Arabe Unite, The National.

Pe 19 martie 2016, un avion de tip Boeing 737-800, aparţinând companiei Flydubai, s-a prăbuşit la aterizare , în jurul orei 3.50 (2.50, ora României), pe aeroportul din oraşul rus Rostov-pe-Don. Avionul venea din Dubai (Emiratele Arabe Unite) şi avea la bord 55 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Autorităţile ruse au anunţat că nu există supravieţuitori.

Înfiinţată în martie 2008, flydubai este compania aeriană cu cea mai mare creştere din lume. De când a început să opereze, în iulie 2009, compania a înfiinţat o reţea de rute operaţională de-a lungul Orientului Mijlociu, Africa, subcontinentul indian, Asia și Europa Centrală şi de Est.