Compania Amazon va angaja în Statele Unite 33.000 de noi salariați în plină criză provocată de noul coronavirus

Amazon, cel mai mare retailer online din lume, a anunţat miercuri că vrea să angajeze în SUA 33.000 de persoane în funcţii din domeniul tehnic şi corporate, în următoarele luni, transmite AP, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 09 sept. 2020, 16:02
Compania Amazon va angaja în Statele Unite 33.000 de noi salariați în plină criză provocată de noul coronavirus

Este cel mai mare număr de angajări anunţat într-o singură zi, iar compania cu sediul în Seattle a precizat că joburile nu au legătură cu locurile de muncă oferite de obicei înaintea unui sezon aglomerat de cumpărături.

Amazon îşi poate permite să-şi majoreze forţa de muncă: este una dintre puţinele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19). Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri şi venituri record în trimestrul doi din 2020. Rezultatele vin după ce Amazon a anunţat că a cheltuit patru miliarde de dolari pe igienizarea produselor şi plata bonusurilor şi a orelor suplimentare pentru angajaţi, precizează AP.

Ca urmare a cererii extrem de ridicate, Amazon nu a reuşit să livreze produse atât de rapid cum o făcea de obicei şi a trebuit să angajeze 175.000 de persoane pentru a ajuta la împachetarea şi livrarea comenzilor.

Cele 33.000 de noi locuri de muncă anunţate de Amazon vor fi la centrele companiei din SUA, inclusiv Denver, New York, Phoenix şi Seattle. Iniţial, noii angajaţi vor lucra de acasă, dar ulterior ei vor veni la birouri.

Ardine Williams, vicepreşedinte Amazon, a explicat că planurile privind construirea unui al doilea sediu central lângă Washington evoluează conform planificării, în pofida pandemiei, fiind angajate deja 1,000 de persoane.

Salariile medii oferite de Amazon în domeniul tehnic şi corporate sunt de 150.000 de dolari, a explicat Williams.

În iulie, Amazon a anunţat că pentru prima date are peste un milion de angajaţi pe plan global, fiind al doilea angajator privat cu sediul în SUA, după lanţul american de magazine Walmart.

Te-ar mai putea interesa și
Peste un sfert din totalul cheltuielilor naţionale sunt realizate de către cumpărătorii din Generaţia X – studiu
Peste un sfert din totalul cheltuielilor naţionale sunt realizate de către cumpărătorii din Generaţia X – studiu
Consumatorii români din Generaţia X (persoanele născute între anii 1965 şi 1980) reprezintă aproximativ 27% din cheltuielile totale naţionale, ponderea fiind peste media globală, de 24%,......
Cale ferată România – Republica Moldova: Ar putea fi redeschisă legătura Fălciu – Cantemir, care „zace nefolosită de peste 30 de ani”
Cale ferată România – Republica Moldova: Ar putea fi redeschisă legătura Fălciu – Cantemir, care „zace ...
Reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Poliției de Frontieră și serviciilor vamale din Romănia ...
Report de 4,25 milioane de euro la Loto 6/49, duminică; la Joker, reportul depăşeşte 5,63 milioane de euro
Report de 4,25 milioane de euro la Loto 6/49, duminică; la Joker, reportul depăşeşte 5,63 milioane de euro
Noi trageri loto sunt programate duminică, după ce, joi, 14 august, Loteria Română a acordat peste 19.700 de câştiguri ...
Ce face primarul Capitalei ca în București să nu îți fure telefonul din mână precum în Londra sau Paris
Ce face primarul Capitalei ca în București să nu îți fure telefonul din mână precum în Londra sau Paris
Primarul interimar al Capitalei Stelian Bujduveanu a anunțat unele măsuri privind siguranța publică în zonele aglomerate ...