Compania AstraZeneca susține că este posibil ca un vaccin împotriva noului coronavirus să fie disponibil pe piață până la sfârșitul acestui an

Economica.net
10 09. 2020
astrazeneca_87403700

„Încă am putea avea un vaccin până la sfârşitul anului, începutul anului viitor”, a declarat directorul general al companiei, Pascal Soriot, în cadrul unei conferinţe desfăşurată online, găzduită de grupul media Tortoise, şi potrivit comentariilor confirmate de un purtător de cuvânt al AstraZeneca.

Soriot a explicat, însă, că decizia de a relua studiile clinice nu revine grupului său, ci unui comitet de experţi independenţi.

În cadrul conferinţei, directorul francez a reiterat că o astfel de pauză în studiile clinice nu este anormală, însă a avut mai multă rezonanţă având în vedere interesul manifestat faţă de acest vaccin, considerat unul dintre cele mai promiţătoare la nivel mondial.

Decizia suspendării studiilor clinice a fost luată după declanşarea unei ”boli potenţial inexplicabile”, posibil un efect secundar grav, la un participant la studiu, din Marea Britanie, notează AFP.

Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, unul dintre proiectele occidentale cele mai avansate, este testat pe zeci de mii de voluntari din Regatul Unit, Brazilia, Africa de Sud şi, din 31 august, Statele Unite, în cadrul celei de-a treia şi ultima fază a testelor clinice, pentru verificarea siguranţei şi eficacităţii.

În cea mai recentă actualizare a datelor, publicată miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) enumeră 35 de ”vaccinuri candidat” evaluate în prezent în cadrul studiilor clinice desfăşurate pe subiecţi umani la nivel mondial. Nouă dintre acestea se află deja în etapa finală sau sunt pe cale să intre în acest stadiu.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) estimează că ”ar putea dura cel puţin până la începutul anului 2021 ca un vaccin contra COVID-19 să fie gata pentru aprobare şi disponibil în cantităţi suficiente” pentru utilizare la nivel mondial.