Compania Benefit Seven care a introdus în România cardul cu acces în mai multe săli de sport mizează pe dublarea afacerilor în 2017

Benefit Seven, compania care a introdus în România cardul cu acces concomitent la mai multe săli de sport şi wellness - 7card -, a închis anul 2016 cu o cifră de afaceri netă de 12 milioane de lei, cu peste 60% mai mare decât în 2015. Pentru 2017, compania mizează pe dublarea afacerilor şi pe cel puţin 30.000 de abonaţi 7card. Peste 17.000 de angajaţi din IT, finanţe, automotive, banking, telecom, retail au folosit anul trecut 7card în centre de fitness şi wellness din peste 34 oraşe din ţară.
Economica.net - mie, 01 feb. 2017, 11:02
Compania Benefit Seven care a introdus în România cardul cu acces în mai multe săli de sport mizează pe dublarea afacerilor în 2017

Compania Benefit Seven a raportat creşteri pe toate planurile anul trecut:

  • 731 de companii au fost abonate la 7card în 2016, cu peste 87% mai multe decât în 2015.
  • Peste 17.000 de angajaţi au folosit anul trecut 7card, cu aproape 70% mai mulţi decât în 2015.
  • Numărul sălilor de sport partenere 7card a crescut la peste 400, cu peste 75% mai multe decât în 2015.

Pentru 2017, planurile Benefit Seven vizează dublarea cifrei de afaceri, la aproximativ 4,5 milioane de euro, creşterea numărului de abonaţi la peste 30.000, respectiv creşterea cu 40% a companiilor partenere.

”Introducem deja, de la începutul acestui an, posibilitatea plăţii în rate a abonamentelor, posibilitatea înscrierii a doi însoţitori (faţă de doar unul în 2016), diversificarea activităților care se pot accesa cu 7card introducând activităţi noi, precum accesul în pationare în sezonul rece, sau piscine în aer liber în sezonul cald”, spune Andrei Creţu, cofondator 7card.

Anul trecut, Benefit Seven s-a extins masiv în provincie

În prezent, 40% dintre utilizatorii 7card sunt din afara Capitalei, faţă de doar 16% în 2015. După București, cei mai mulţi abonaţi sunt din Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Iaşi.

Un segment care a contribuit la creşterea numărului de utilizatori 7card a fost provincia: Benefit Seven a atras în reţea 223 centre de fitness şi wellness din peste 34 oraşe, răspunzând astfel nevoii companiilor partenere de a-şi fideliza angajaţii şi prin accesul la sport.

Valoarea medie a abonamentului 7card a fost în 2016 de 140 lei în Bucureşti, respectiv 90 lei în restul oraşelor din reţea (Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, etc.).

Pentru jumătate dintre utilizatorii 7card, angajatorii suportă costul abonamentului. Companiile care oferă preponderant acest beneficiu angajaţilor activează în sectoare precum: IT, finanțe, automotive, banking, telecom, retail, servicii.

O creştere se observă şi la numărul de actvităţi sportive sau de recreere alese de utilizatori. Deşi ponderea semnificativă (70%) este în continuare deţinută de activităţile de fitness, activităţile sportive recreative precum escalada, dansurile, yoga, tenis, squash sau relaxarea la piscine, au crescut simţitor ca utilizare (30%).

Compania Benefit Seven a fost înfiinţată în 2011 şi are trei acţionari: Andrei Creţu, Iulian Cîrciumaru şi Cătălin Ivaşcu. Compania a introdus în România conceptul de carduri unice cu acces concomitent la mai multe săli de sport şi wellness.
În februarie 2016, Sodexo, lider mondial in Servicii pentru Calitatea Vietii – beneficii extrasalariale pentru angajaţi (tichete de masă, cadou, vacanţă, creşă), programe de incentivare, beneficii publice, a preluat 20% din acţunile Benefit Seven, companie care deţine 7card.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...