Compania BILKA Steel, interesată de o fabrică de ţigle metalice în afara ţării şi o achiziţie locală

Producătorul de învelitori metalice BILKA Steel, deţinut de antreprenorul Horaţiu Ţepeş, ia în calcul extinderea în afara României, prin construcţia unei fabrici, dar şi prin preluarea unui competitor local, proiecte care ar necesita o investiţie totală estimată la peste 5 milioane de euro.
Economica.net - mie, 31 iul. 2013, 19:56
Compania BILKA Steel, interesată de o fabrică de ţigle metalice în afara ţării şi o achiziţie locală

„Extinderea este o dorinţă mai veche a noastră, dar am fost chibzuiţi şi ne-am măsurat bine forţele. O piaţă tentantă în acest sens, unde derulăm exporturi, este spaţiul ex-sovietic, dar şi Slovacia”, a declarat miercuri proprietarul BILKA Steel.

El a afirmat că proiectul de extindere în afara României, pentru care o decizie ar urma să fie luată în maximum trei ani, depinde şi de evoluţia pieţei locale.

Astfel, investiţia estimată la circa 2,5 milioane euro va fi justificată de eventuale stagnări sau scăderi ale pieţei din România.

Pe de altă parte, compania are în vedere şi achiziţia unui competitor, pentru preluarea cotei sale de piaţă, bugetul pentru această operaţiune ridicându-se la circa 3 milioane de euro.

Piaţa de ţiglă metalică, disputată de aproximativ zece producători importanţi, s-a ridicat anul trecut la 66 milioane euro, respectiv 14,6 milioane metri pătraţi, pentru 2013, estimându-se o stagnare în valoare şi un avans de 3-5% în volum, potrivit datelor companiei.

Piaţa este susţinută în proporţii similare de renovări şi construcţii noi.

Compania BILKA Steel şi-a început activitatea în 2007 ca importator de acoperişuri metalice şi a început producţia în anul următor.

Afacerile companiei au crescut anul trecut cu 60%, la 74 milioane lei. În primul semestru din acest an, rulajul a avansat cu peste 28% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, la 31 milioane lei. Pentru sfârşitul acestui an, reprezentantul companiei estimează o creştere similară cu cea înregistrată în primele şase luni.

„Am încheiat 2007 cu 2 milioane lei şi cu doar doi angajaţi, iar după cinci ani am ajuns la 74 milioane lei şi la un număr de 64 angajaţi. Premisele acestei creşteri au stat în planul de investiţii şi în abordarea corectă a afacerii cu privire la distribuitori şi la clientul final”, a spus Ţepeş.

Dezvoltarea companiei a fost susţinută atât de investiţiile în producţie, cât şi de diversificarea portofoliului.

Compania deţine o unitate de producţie, cu o suprafaţă de 12.000 metri pătraţi, amplasată pe fosta platformă Tractorul din Braşov, în care a investit până în prezent peste 5,5 milioane euro. Investiţiile au fost susţinute din fonduri proprii, un credit, dar şi bani europeni.

Ţiglele metalice au o pondere de 60% din afacerile companiei, diferenţa fiind asigurată de alte produse, precum jgheaburi, burlane, accesorii pentru acoperiş sau tablă cutată.

BILKA este parte a unui grup deţinut de Ţepeş, din care mai fac parte firmele HG Construct cu sediul în Făgăraş şi BILKA Transilvania cu sediul în Cluj, specializate în distribuţia şi montajul produselor marca Bilka.

BILKA Steel şi-a comercializat produsele anul trecut prin intermediul a 500 de dealeri stabili, având clienţi direcţi aproximativ 1.300 de companii, iar pentru 2013 îşi propune dezvoltarea distribuţiei în anumite zone ale ţării.

Omul de afaceri a arătat, răspunzând unei întrebări, că în prezent nu este interesat de cooptarea unor parteneri, de o eventuală listare sau de un eventual exit din afacerea BILKA.

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 36.250 tone la 38.451 tone, conform......
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...