Compania Bittnet și-a majorat capitalul pe Bursa de Valori București cu peste nouă milioane de lei
Operațiunea s-a desfășurat în două etape, în lunile martie și aprilie. În prima etapă, care a avut loc între 5 martie și 3 aprilie 2020, au fost subscrise 5.046.928 acțiuni noi (45,69% din total) la prețul de 0,83 lei per acțiune, de un număr de 189 investitori persoane fizice și juridice. În a două etapă, compania a oferit spre vânzare cele 5.999.713 acțiuni rămase nesubscrise, în cadrul unui plasament privat, la prețul unitar de 0,831 lei. Subscrierile au fost realizate de 51 investitori persoane fizice și juridice, se specifică în comunicat.
„Reușita de a atrage 9 milioane lei, suma țintită integral, într-o perioadă de turbulențe pe piețele financiare globale, demonstrează că piața locală de capital funcționează și că investitorilor nu le este frică să-și plaseze capitalul în Bittnet, apreciind atât rezultatele, planurile dar și informațiile pe care le oferim. Succesul de astăzi ne oferă, pe de o parte, șansa deosebită de a fi una dintre cele mai solide companii la intrarea în nouă realitate economică, dar, pe de altă parte, ne plasează pe umeri o responsabilitate extraordinară către investitorii care ne-au acordat încrederea lor în aceste vremuri tulburi”, a declarat Cristian Logofătu (foto), cofondator al grupului Bittnet.
În cadrul celor două etape ale operațiunii de majorare au fost subscrise 11.046.641 acțiuni reprezentând 100% din totalul emisiunii de acțiuni noi, compania atrăgând aport în numerar în valoare de 9.174.711,74 lei. După finalizarea operațiunii, compania va continuă procesul de înregistrare a noului capital social majorat la Registrul Comerțului, ASF și Depozitarul Central, precum și formalitățile de admitere la tranzacționare pentru drepturile de alocare BNETR07.
În paralel, compania își urmează în continuare procesul de transfer al Bittnet către Piața Principală a Bursei de Valori București.
Bittnet Group estimează venituri consolidate de 125 de milioane de lei în 2020, care vor genera un EBITDA de 9,5 milioane de lei și un profit net de 2,5 milioane de lei. Indicatorul EPS (profit pe acțiune) ar avea valoarea de 1,27 bani, țînând cont de un număr estimat de 200 milioane acțiuni după înregistrarea majorării de capital cu 7 acțiuni gratuite la 10 deținute, supusă aprobării acționarilor în Adunarea Generală din aprilie.
Bittnet a fost înființat în 2007 în București, de către frații Mihai și Cristian Logofătu, oferind training IT și soluții IT în România și în străînătate. Astăzi, Bittnet este un grup de companii din domeniul IT din care fac parte următoarele branduri: Bittnet Training, Dendrio, ELIAN Solutions și Equatorial Gaming. Bittnet Training este liderul pieței de instruire IT din România, cu peste 15 ani de experiență și cea mai mare echipă de traineri din România. Equatorial, companie de tip game-based learning este specializată în furnizarea programelor de formare și consultanță transformatoare la nivel individual, de echipă și organizațional în România și în străinătate. Dendrio este singurul integrator de tip „mulți-cloud” din România, consolidând poziția să de companie certificată de către cei mai importanți furnizori IT din lume, concentrându-se pe securitate cloud și cybersecurity. Elian Solutions este specializată în furnizarea de servicii de implementare pentru soluții ERP (Enterprise Resource Planning), Microsoft Dynamics NAV. Bittnet este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul BNET.