Compania BTDConstruct & Ambient a finalizat lucrările pentru o rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în 3 comune din județul Olt, cu finanțarea CEC Bank

19 12. 2023
tevi-gaze2

“În calitate de antreprenor general am conștientizat, încă de la începutul acestui proiect, nevoia unei planificări foarte detaliate și precise a lucrărilor, astfel încât să ne încadrăm în termenul scurt pe care ni l-am propus. Prin această abordare, am reușit să aplicăm exigențele și rigorile dobândite în mediul privat pentru a reduce termenul de execuție ca în final să facilităm, cât mai rapid,  accesul consumatorilor casnici din aceste localități la o rețea de gaze naturale sigură și modernă. Din perspectiva resurselor, compania BTDConstruct & Ambient a alocat un număr considerabil de profesioniști și utilaje pentru a menține lucrările într-un ritm susținut. Însă această desfășurare de forțe nu ar fi fost posibilă fără sprijinul semnificativ oferit de partenerul nostru bancar, CEC Bank, care a acoperit componenta de finanțare a operațiunilor noastre. De aceea, dorim să subliniem aportul important al acestui parteneriat la succesul întregistrat în proiectele noastre. Ne bucurăm de acest rezultat remarcabil, cu atât mai mult cu cât, acest serviciu public de distribuție gaze naturale reprezintă și o modernizare a infrastructurii locale, ceea ce va atrage mai departe o mai bună dezvoltare a zonei. Suntem animați de ideea de a contribui la dezvoltarea rețelei energetice din țara noastră, de aceea ne propunem să aplicăm practica execuției eficiente și rapide în toate proiectele pe care le contractăm”, a declarat Răzvan Pârvulescu, Head of Business Development BTDConstruct & Ambient

„CEC este alături de companiile românești și acordă finanțare proiectelor care servesc nevoilor reale ale comunităților locale. Pentru noi este foarte important să susținem proiecte de impact, la nivel local si național, proiecte sustenabile, care prin natura lor au un impact pozitiv asupra mediului. CEC Bank a luat măsuri pentru implementarea principiilor ESG. Vorbim despre un model de business în care noi, pentru noi, pentru afacerea noastră, pentru viitorul nostru, suntem responsabili. CEC Bank susține dezvoltarea capitalului autohton în România și considerăm că acesta trebuie să fie motorul economiei din punct de vedere al valorii adăugate și al impactului pe piața muncii. Sprijinim economia reală şi companiile românești, lucru pe care l-am dovedit deja prin cifre. Ne dorim să fim banca de casă a antreprenorilor români”, a declarat Laura Mihai, director Direcția Clienți Mari la CEC Bank.

În cadrul proiectului mai sus menționat s-au realizat 130 km de rețea de distribuție și 3700 de branșamente. De asemenea, s-a construit și o stație de reglare, măsurare de capacitate 10.000 mc/h și s-a efectuat racordare la Sistemul de Transport Gaze Naturale.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comunele Studina, Grădinile și Brastavățu, Județul Olt” a fost împărțit în trei loturi, după cum urmează:

Lot 1 „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Studina, Județul Olt”

Reprezentând lucrări de execuție rețea distribuție gaze naturale, respectiv aproximativ 49,5 km rețea de distribuție gaze naturale și aproximativ 1331 branșamente de gaze naturale și sistem inteligent de monitorizare a distribuției gazelor naturale pentru rețeaua construită.

Lot 2 „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Grădinile, Județul Olt”

Reprezentând lucrări de execuție rețea distribuție gaze naturale, respectiv aproximativ 23,2 km rețea de distribuție gaze naturale și aproximativ 697 branșamente de gaze naturale și sistem inteligent de monitorizare a distribuției gazelor naturale pentru rețeaua construită.

Lot 3 „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Brastavățu, Județul Olt”

Reprezentând lucrări de execuție rețea distribuție gaze naturale, respectiv aproximativ 57,6 km rețea de distribuție gaze naturale și aproximativ 1672 branșamente de gaze naturale și sistem inteligent de monitorizare a distribuției gazelor naturale pentru rețeaua construită.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de peste 65 milioane lei.