Compania canadiană CGI deschide primul său centru de software din România, unde angajează 100 de oameni în acest an

Economica.net
12 06. 2018
employee_51200900

Prin deschiderea centrului din România, CGI urmărește să susțină cererea crescândă a clienților săi în domeniul transformării digitale, printr-un centru dintr-o ţară UE, capabilă să asigure servicii în limba franceză, spun oficialii companiei.

Centrul, amplasat în București, în apropierea Universității Politehnice, va deservi exclusiv clienții francezi ai CGI, şi se va alătura centrelor de producție ale companiei aflate în Franța, Peninsula Iberică și în Maroc.

„Prin deschiderea primului nostru centru de consultanță și dezvoltare în domeniul software din România, urmărim să oferim clienților noștri francezi servicii digitale inovatoare care respectă standardele de calitate internațională. Organizat pe baza unui model care și-a dovedit avantajele, centrul își propune să susțină dezvoltarea și creșterea activităților noastre din Franța”, spune Jean-Michel Baticle, președintele de operațiuni al CGI pentru Vestul și Sudul Europei.

100 de angajaţi la CGI în 2018. 

CGI își propune să angajeze în România 300 de persoane până în anul 2021, 100 de candidați urmând să fie angajați în cadrul companiei doar în anul 2018. Posturi pentru dezvoltatori, analiști, responsabili de proiect, consultanți de soluții și manageri de proiect sunt deja disponibile în centrul din București al companiei CGI.
Cei care vor să lucreze în cadrul companiei canadiene pot depune CV-urile și scrisorile de intenție privind motivația lor de a se alătura CGI la adresa cgi.recrute.roumanie.fr@cgi.com.

De ce s-a extins în România

Stat membru al Uniunii Europene, România este supusă aplicării Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), astfel că organizațiilor franceze le este garantat un nivel identic de protecție și asigurată stocarea datelor lor pe teritoriul european. În plus, România face de câțiva ani investiții consistente în dezvoltarea infrastructurilor fizice și informatice de prim rang, ceea ce explică de ce multe companii străine au ales să își desfășoare o parte din activități aici. România este și o țară în care sunt pregătiți an de an specialiști IT cu nivel excelent de cunoștințe, obișnuiți să lucreze în medii francofone, explică oficialii companiei.

Înființată în anul 1976, CGI este una dintre cele mai importante companii independente de servicii și consultanță în domeniul tehnologiei informației și managementului din lume. Compania are 73.000 de angajaţi în lume şi venituri anuale totale de 10,8 miliarde de dolari canadieni.

Acțiunile CGI sunt cotate la bursa din Toronto (GIB.A) și la bursa din New York (GIB).