Compania care construia noul aeroport din Berlin se află în pragul falimentului
Aeroportul ‘Willy Brandt’ urma să fie dat în exploatare încă în luna iunie anul curent, apoi inaugurarea lui a fost amânată pentru martie 2013. Însă, nu este deloc exclus ca acest lucru să nu se întâmple nici la noua dată fixată, deoarece deja în noiembrie FBB ar putea intra în faliment, informează ziarul german The Local.
Pentru finalizarea lucrărilor la noul aeroport şi acoperirea creditelor curente compania trebuie să găsească urgent 1,17 miliarde de euro, însă deocamdată nu există doritori să ofere o sumă atât de mare. Investitorii nu au fost atraşi nici de garanţiile oferite de guvernul federal german, de Berlin şi Brandenburg.
Potrivit planului iniţial, noul aeroport trebuia să coste 2,8 miliarde de euro, însă în timpul procesului de construcţie suma a crescut de aproape două ori, la 4,2 miliarde de euro.
În data de 16 august este programată o reuniune de urgenţă a FBB. Consiliul director al companiei va încerca să găsească creditori pentru cele 1,17 miliarde şi resurse pentru acoperirea altor două credite contractate.
Una dintre posibilele variante ar putea fi atragerea de mijloace de stat pentru finalizarea construcţiei. De asemenea, nu este exclusă varianta obţinerii de sprijin financiar din partea Uniunii Europene /UE/.