Compania Chevron a obţinut acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de explorare în Vaslui

 Compania petrolieră Chevron a obţinut acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj de explorare a gazelor de şist în cele trei zone din judeţul Vaslui, decizia fiind luată de către Comitetul de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Vaslui.
Economica.net - joi, 11 iul. 2013, 15:06
Compania Chevron a obţinut acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de explorare în Vaslui

Comitetul de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui a emis acordul de mediu pentru ca societatea Chevron România să amplaseze sonde de foraj de explorare în cele trei zone deţinute în concesiune în judeţul Vaslui.

Decizia a fost luată în urma analizei răspunsurilor date de către compania petrolieră la problemele ridicate de populaţie în timpul dezbaterilor publice din urmă cu o săptămână din comunele Băceşti, Pungeşti şi Găgeşti.

„În urma parcurgerii procedurii şi a analizei documentelor depuse de titularul proiectelor, s-a ajuns la concluzia că sunt respectate cerinţele legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte protecţia mediului. Proiectele acordului de mediu pentru cele trei locaţii unde urmează să fie amplasate sonde de foraj de explorare a structurii geofizice a subsolului sunt postate pe site-ul APM Vaslui în vederea depunerii eventualelor observaţii obiective”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX directorul APM Vaslui, Mădălina Nistor.

În baza acordurilor de mediu date de către APM Vaslui şi a altor documente solicitate la eliberarea certificatelor de urbanism, societatea Chevron România va putea obţine autorizaţia de construcţie de la Consiliul Judeţean Vaslui pentru sondele de explorare pentru identificarea eventualelor zăcăminte de gaze de şist.

Consiliul Judeţean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie şi ianuarie, certificate de urbanism pentru cele trei zone din judeţul Vaslui unde compania americană Chevron vrea să facă prospecţiuni pentru o posibilă exploatare a gazelor de şist. Cu valabilitate de un an, cele trei certificate de urbanism au fost emise pentru suprafeţe extravilane cuprinse între 35.000 de metri pătraţi şi 73.400 de metri pătraţi de teren din zona localităţilor Păltiniş (Băceşti), Popeni (Găgeşti) şi Siliştea (Pungeşti).

Dezbateri publice asupra raportului de mediu pe tema amplasării sondelor de explorare a gazelor de şist în zone din judeţul Vaslui au avut loc, la începutul lunii iulie, la Băceşti şi Pungeşti, unde discuţiile au fost calme, în timp ce la Găgeşti unii localnici au avut obiecţii, deşi nu citiseră documentul.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, declara, în 9 iulie, că nu există „niciun fel de risc” pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor în cazul explorării gazelor de şist şi că „poziţiile” exprimate de vasluieni în dezbaterile publice sunt „în procent de 99,9% legate de exploatarea gazelor de şist, nu de explorare”.

Te-ar mai putea interesa și
Suedia a început construirea unei facilități de depozitare a combustibilului nuclear uzat, în care deșeurile vor putea fi stocate 100.000 de ani
Suedia a început construirea unei facilități de depozitare a combustibilului nuclear uzat, în care deșeurile vor putea ...
Suedia a început miercuri construcţia unei facilităţi de depozitare a combustibilului nuclear uzat, unde deşeurile radioactive vor putea fi stocate timp de 100.000 de ani, a doua unitate de......
Ministerul Apărării din Germania și-a suspendat contul de pe platforma X, deținută de miliardarul Elon Musk, din cauza dificultății de a avea un schimb obiectiv de argumente
Ministerul Apărării din Germania și-a suspendat contul de pe platforma X, deținută de miliardarul Elon Musk, din cauza ...
Ministerul german al Apărării a anunţat miercuri că îşi suspendă activitatea pe platforma X a miliardarului american ...
Producătorul olandez de cipuri NXP a primit un credit de un miliard de euro de la BEI pentru investiții în dezvoltare în cinci țări, între care și România
Producătorul olandez de cipuri NXP a primit un credit de un miliard de euro de la BEI pentru investiții în dezvoltare ...
NXP Semiconductors N.V. a anunțat astăzi obținerea unui împrumut de 1 miliard de euro de la Banca Europeană de Investiții ...
Londra va oferii administrației Trump posibilitatea de a revizui un acord cu Mauritius privind cedarea Insulelor Chagos, care ar periclita siguranța unei baze americane din arhipelag
Londra va oferii administrației Trump posibilitatea de a revizui un acord cu Mauritius privind cedarea Insulelor Chagos, ...
Marea Britanie va oferi noii administraţii Trump posibilitatea de a revizui un acord cu Mauritius cu privire la viitorul ...