Compania chineză Hainan Airlines caută stewardese la Bucureşti

Economica.net
08 08. 2015
hainan_48098900

Compania chineză recrutează peste 200 de însoţitoare de zbor. Interviurile vor avea loc la Bucureşti, Budapesta şi Praga. 

Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Pentru a aplica pentru acest post trebuie să ai vârsta cuprinsă între 21 şi 35 de ani, iar pentru persoanele cu experienţă vârsta maximă este 40 de an. Trebuie să atingi 2,12 m pe vârfuri pentru a putea ajunge la echipamentul de urgenţă de pe toate tipurile de aeronave.

Nu trebuie să ai tatuaje şi cicatrici vizibile, şi nici nu ai nevoie de facultate. Trebuie să fii fluentă în scrisul şi vorbitul limbii engleze, fermecătoare, prietenoasă şi să ai o persoanlitate orientată spre munca în echipă. Şi nu în ultimul rând, trebuie să fii dispusă să te muţi la Beijing.

Cum decurge procesul de recrutare

Pentru a aplica la acest post trebuie să trimiţi un CV şi o scrisoare de intenţie la adresa hnaro@cip.chinahr.com. Candidatele care vor fi incluse pe lista scurtă vor fi invitate la interviul faţa în faţă de la Bucureşti. Click AICI pentru a trimite CV-ul. 

După aplicarea online se face o triere a CV-urilor, după care urmează un interviu telefonic, apoi cel faţă faţă în faţă, după care se face oferta condiţionată.

Hainan Airlines este o companie aeriană din China, fondată în 1993 şi are o flotă compusă din 143 de avioane Boeing 737, 738 şi Airbus 330, cu o vârstă medie de 4,6 ani. Compania oferă zboruri pe 600 rute interne şi internaţionale către 90 de oraşe din lume.