Compania CTP a lansat o nouă investiție imobiliară, în valoare de 65 de milioane de euro, iar prima parte a proiectului va fi gata în toamnă

CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și din Europa Centrală și de Est, își continuă planul de expansiune în România prin deschiderea unui nou parc logistic în nordul Bucureștiului – CTPark Bucharest North, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - mie, 29 iul. 2020, 13:15
Compania CTP a lansat o nouă investiție imobiliară, în valoare de 65 de milioane de euro, iar prima parte a proiectului va fi gata în toamnă

Parcul va fi situat în Ștefănești, județul Ilfov, are o suprafață totală de 21 ha cu o deschidere largă și acces facil la șoseaua de centură a Bucureștiului, în apropiere de Autostrada A3, ceea ce-l face ușor de tranzitat. Investiția totală în noul parc logistic se ridică la 65 de milioane de euro.

Noua investiție va avea un spațiu operațional de 100.000 de mp pentru care compania a obținut autorizația de construcție, iar lucrările sunt deja începute. Primii 20.000 de mp vor fi gata pentru a putea a fi folosiți de către primul client în toamna acestui an, iar restul parcului va fi dezvoltat în etape până la sfârșitul anului 2021.

„CTPark Bucharest North este o dovadă a perseverenței noastre de a continua să ne extindem cu noi spații în jurul Bucureștiului și a abordării noastre specifice prin care oferim servicii integrale, end-to-end, ceea ce reprezintă un avantaj în relația cu partenerii noștri. Cu cei 20.000 de mp ce vor fi gata în noiembrie și cu cei 80.000 m2 închiriabili până la finalul lui 2021, suntem siguri că investiția noastră de 65 de milioane de euro în CTPark Bucharest North va transforma parcul în locul ideal pentru afacerile în plină dezvoltare din nordul Bucureștiului”, a declarat Ana Dumitrache, Country Manager CTP.

Primul client al CTPark Bucharest North este DSV Group, un furnizor global de transport și logistică și un partener pe termen lung al CTP. Cei 10.000 m2 închiriați de către DSV Group au fost construiți în funcție de nevoile grupului, 100 % personalizat și adapat la cerințele solicitate, urmând să fie gata în această toamnă.

CTPark Bucharest North este un parc logistic adaptat pentru nevoile clienților, care oferă soluții flexibile și personalizate prin unități disponibile de închiriat ce variază ca dimensiune între 2.400 mp și 15.000 mp.

Despre CTPark Bucharest North

Suprafață totală – 21 ha
10 unități flexibile de depozitare; cinci faze de construcție
Spațiu disponibil – peste 100.000 m2 atât pentru companiile mari, cât și pentru întreprinderile mici și mijlocii
Investiție – 65 milioane euro
Localizare – Ștefănești, județul Ilfov, pe șoseaua de centură a Bucureștiului, aproape de autostrada A3
Calendarul de construcție a CTPark Bucharest North
Lucrările de construcție au început în martie 2020
Primii 20.000 m2 vor fi finalizați în această toamnă
Următorii 20,000 m2 vor fi gata în primul trimestru din 2021
Lucrările de construcție vor continua, iar parcul urmează să fie finalizat în cursul anului 2021

Despre CTP

CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale cu sediul central în Olanda, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală și de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 5,8 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 96 de puncte strategice aflate în șapte țări. CTP se angajează să protejeze mediul înconjurător și să reducă emisiile de carbon. Grupul s-a implicat activ în acțiuni la scară largă de plantare și replantare a pădurilor în întreaga regiune. În plus, toate construcțile noi ale companiei au acoperiș cu panouri solare, grupul aflându-se în proces de certificare BREEAM a întregului său portofoliu din Europa Centrală și de Est.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 1.250.000 de mp suprafață închiriabilă situați în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Pitești, Sibiu, Timișoara, Turda, Ineu și Salonta.

Te-ar mai putea interesa și
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru....
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada ...