Compania daneză Eurowind Energy a obținut autorizația de construire pentru parcul eolian Frumușița de 66 MW, din județul Galați
Societatea EWE FRUMUȘIȚA S.R.L, operată de grupul danez Eurowind Energy, a primit în decursul lunii mai autorizația de construire, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, împuternicind executarea lucrărilor de construire pentru parcul eolian Frumușița. Acesta va avea o capacitate instalată de 66 MW și face parte din strategia companiei Eurowind Energy de a investi în dezvoltarea capacităților energetice regenerabile în România. Cu un portofoliu de proiecte energetice aflate în diverse stadii de dezvoltare, însumând o capacitate de peste 4.000 MW la nivel național, Eurowind continuă să își reconfirme poziția de important jucător în domeniul energiei verzi.
„Suntem încântați să anunțăm că am obținut autorizația de construire pentru parcul eolian Frumușița, un proiect important pentru creșterea capacității noastre de energie regenerabilă. Parte din portofoliul nostru de proiecte energetice în dezvoltare, parcul eolian din județul Galați va contribui semnificativ la obiectivele noastre de sustenabilitate și la reducerea emisiilor de carbon. Până la finalul anului 2025, autorizațiile de construire acordate proiectelor Eurowind Energy din România vor acoperi 450 MW, sprijinind astfel diminuarea problemelor de mediu la nivel global și dezvoltarea unor comunități locale. Planul strategic al companiei pe plan local vizează construirea proiectelor clasice on-grid, pregătirea soluțiilor de stocare, hibridizare și stabilirea unor centre energetice de amploare”, a declarat Adrian Dobre, Country Manager România în cadrul Eurowind Energy.
Proiectul include, de asemenea, un contract de racordare la rețeaua operată de Distribuție Energie Electrică România (DEER), asigurând integrarea eficientă a energiei generate în sistemul național. În continuare, odată cu începerea efectivă a lucrărilor, etapele de construire vor implica un total de 11 turbine eoliene, drumuri de acces, platforme de montaj și întreținere, o stație electrică proprie de transformare și conductori electrici pentru interconectarea celor turbinelor eoliene și conectarea acestora la stația de transformare.
Despre Eurowind Energy
Eurowind Energy este un important dezvoltator și operator danez de proiecte eoliene, solare și hibride, cu sediul în Hobro, Danemarca. Cu peste 600 de angajați în 15 țări europene și în SUA, obiectivul companiei este acela de a crea un viitor alimentat doar cu energie regenerabilă, prin investiții în proiecte de acest fel.
Eurowind Energy este prezent pe piața din România din anul 2011.